Opțiunile românilor vaccinați cu prima doză AstraZeneca. Ce spune Valeriu Gheorghiță

Opțiunile românilor vaccinați cu prima doză AstraZeneca. Ce spune Valeriu Gheorghiță

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat ce se va întâmpla cu românii vaccinați cu prima doză de la AstraZeneca și nu mai vor sa mai facă rapelul tot cu acest ser. Și în cazul în care la nivel european se va decide suspendarea acestui vaccin.

Opțiunile românilor vaccinați cu prima doză AstraZeneca. Potrivit declarației sale există două opțiuni. Cea mai simplă pentru românii care au primit doar prima doză de vaccin ar fi vaccinul de la Johnson&Johnson.

Două opțiuni pentru românii vaccinați cu prima doză AstraZeneca

„Sunt două opțiuni: fie vaccinarea cu Johnson&Johnson care este același tip de vaccin, cu vector viral. Fie vaccinarea cu vaccin pe bază de ARN mesager Pfizer sau Moderna. Întrebarea este dacă este suficientă o singură doză sau trebuie făcută o schemă completă în condițiile în care vorbim de Pfizer sau Moderna. Dacă vorbim de Johnson este suficientă o doză”, a afirmat într-o emisiune televizată Gheorghiță, informează Digi24.

Dacă va fi suficientă o singură doză se va putea determina, spre exemplu, prin testul de anticorpi ai persoanei programate. În funcție de acest lucru se va putea decide dacă este suficientă o doză sau trebuie schemă completă.

Ce a spus Gheorghiță despre lotul cu probleme AstraZeneca

Opțiunile românilor vaccinați cu prima doză AstraZeneca. Cât despre probabilitatea ca un singur lot de vaccinuri AstraZeneca să fie cu probleme, Gheorghiță a avut un răspuns.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că varianta în care să fie implicat un singur lot este foarte puțin probabilă, în condițiile în care au fost depistate mai multe mai multe probleme și la alte loturi.

„Din punctul meu de vedere medical și profesional nu cred în varianta că un lot are o problemă. Dacă are un lot o problemă, are tot vaccinul, prin natura lui. Sigur că, din punct de vedere procedural, în momentul în care înregistrezi mai multe evenimente adverse dintr-un anumit lot, este obligatoriu să ridici un semnal de siguranță și să carantinezi temporar acel lot până se face o analiză a criteriilor de calitate, până se investighează complet cazurile respective.

Însă, având în vedere că, la nivel european, au fost înregistrate acele evenimente adverse din mai multe loturi, varianta să fie un singur lot implicat este puțin probabilă”, a conchis Valeriu Gheorghiță.