OPT deputați s-au declarat în STARE DE INCOMPATIBILITATE. VEZI cine sunt ei

OPT deputați s-au declarat în STARE DE INCOMPATIBILITATE. VEZI cine sunt ei

Opt parlamentari au notificat Biroul permanent al Camerei Deputaților că se află în stare de incompatibilitate pentru că deţin şi alte funcţii, informează Agerpres. Unii dintre ei vor opta pentru calitatea de deputat, alţii urmează să ia o decizie în termenul legal.

Robert Sighiartău (PNL), Aurel Glad Varga (PNL), Eliza Mădălina Peţa (PSD), Lia Olguţa Vasilescu (PSD), Liviu Ioan Balint (PMP), Constantin Zamfira (PSD), Mihaela Huncă (PSD) şi Marius Bodea (PNL) au trimis informări că se află în stare de incompatibilitate. 

Robert Sighiartău a anunţat Biroul permanent al Camerei că îşi depune demisia din funcţia de consilier judeţean la CJ Bistriţa-Năsăud, iar Glad Aurel Varga din calitatea de administrator al unor societăţi comerciale, cei doi optând pentru menţinerea mandatului de deputat. 

Constantin Zamfira a arătat că în termen de 15 zile va demisiona din Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi din funcţia de director general al unei societăţi comerciale. 

Liviu Ioan Balint a menţionat doar că se află în situaţie de incompatibilitate prevăzută de articolul 16, alineatul 2, literele a şi d din Legea 96/2006. 

Lia Olguţa Vasilescu a informat conducerea Camerei că îşi rezervă dreptul de a opta în termenul de 30 de zile între funcţia de primar al municipiului Craiova şi cea de deputat. 

Şi Eliza Mădălina Peţa a precizat că va opta în acelaşi termen între funcţia de deputat şi cea de administrator/director general la o societate de salubritate din Craiova. 

Mihaela Huncă a precizat că în termen de 30 de zile va transmite Biroului permanent actul de demisie corespunzător opţiunii pe care o va face între mandatul de deputat şi inspector general la Inspectoratul Şcolar Botoşani. 

Și Marius Bodea a anunţat conducerea Camerei că a demisionat din funcţia de membru al CA al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA pe 12 decembrie. 

Secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a precizat că ANI a transmis o adresă referitoare la procedura de urmat în cazul celor aflaţi în incompatibilitate. 

"Există mai multe persoane care au avut o stare de incompatibilitate şi Biroul permanent a cerut lămuriri la ANI, care a răspuns că în 15 zile trebuie să informeze Biroul permanent că se află într-o astfel de situaţie şi pe urmă în 30 de zile au dreptul să opteze", a explicat el, după şedinţa de marţi a Biroului permanent al Camerei.