Opriţi amprentarea romilor!

Parlamentul European (PE) a cerut joi Italiei, printr-o rezoluţie adoptată cu majoritate de voturi, să renunţe la prelevarea amprentelor romilor, inclusiv a minorilor, decizie care a stârnit reacţii virulente din partea Romei.

Conform AFP, în decizia adoptată cu 336 voturi, „pentru“, 220 „împotrivă“ şi 77 de abţineri, europarlamentarii au cerut Romei să nu utilizeze amprentele prelevate, în aşteptarea evaluării de către Comisia Europeană a măsurilor propuse, deoarece acest demers ar constitui un act de discriminare. Legislativul UE a invocat protecţia copiilor şi drepturile lor fundamentale, denunţând tratarea lor ca pe nişte infractori.

Împotriva rezoluţiei propuse de grupurile socialist, liberal, ecologist şi Stânga Unită Europeană au votat reprezentaţii Partidului Popular European din care face parte şi partidul premierului italian Silvio Berlusconi. Eurodeputaţii populari români din PDL şi UDMR au susţint documentul cu excepţia democrat-liberalului Nicolae Vlad Popa.   Rezoluţa a fost criticată de reprezentanţii guvernului italian. Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a denunţat „un vot politic bazat pe prejudecăţi“.