Oprescu face demersuri pentru scăderea preţurilor la alimente

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a întâlnit, azi, cu ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş şi cu preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, pentru a discuta un set de măsuri ce se impun în vederea combetrii speculei din pieţe şi a scăderii preţurilor la produsele agroalimentare.

Imediat după întâlnire, Oprescu a declarat că a convenit cu aceştia să adopte în cât mai scurt timp un plan de măsuri care să prevadă înfiinţarea de pieţe volante în Bucureşti, asemănătoare celor din alte oraşe europene.

"Dorim ca în anumite zile, între anumite ore, producătorii direcţi să fie prezenţi în pieţe. Aceasta presupune o organizare activă şi o infrastructură aparte, care va fi pusă la dispoziţie de Primăria Capitalei prin amenajări temporare, astfel încât producătorii să găsească condiţii favorabile. Trebuie să existe o personalizare a pieţelor pentru ca cetăţenii să ştie că există pieţe de cartier", a spus edilul-şef.

În acelaşi timp, Oprescu şi Cioloş au discutat despre posibilitatea ca pieţele mobile să suplinească lipsa magazinelor de proximitate şi să răspundă cererilor cetăţenilor care nu pot merge din diverse motive la supermarketuri.

O altă temă abordată a fost aceea privind crearea în fiecare piaţă de spaţii rezervate exclusiv producătorilor agricoli, în proporţie de 30%, precum şi adoptarea unor măsuri pentru a interzice prezenţa comercianţilor clandestini şi neautorizaţi.

Ministrul Agriculturii şi preşedintele Agrostar au afirmat că susţin în totalitate propunerile lui Sorin Oprescu.   (20:35)