Opozantul rus Ilia Iaşin (recunoscut în Federația Rusă drept agent străin din rândul persoanelor fizice), care urmează să fie condamnat pentru răspândirea de informaţii false despre Forțele Armate Ruse, a fost transferat într-un penitenciar, înainte de intrarea în vigoare a verdictului, a precizat secretarul executiv al Comisiei Civice de Monitorizare din Moscova, Aleksei Melnikov.
"Iașin a fost transferat de la Moscova într-un alt subiect al Federației Ruse. Anterior, acesta era plasat în arest în centrul de arest preventiv SIZO-4 al Serviciului Federal al Penitenciarelor din Moscova", le-a declarat Melnikov reporterilor. El a mai menţionat faptul că Iaşin a fost transferat din centrul de arest preventiv, înainte de intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești', a susţinut Melnikov. Iaşin riscă 8,5 ani de închisoare cu executare într-o colonie penală, în dosarul privind difuzarea de informaţii false despre armata rusă. Potrivit lui Melnikov, practica transferului într-o colonie, înainte de intrarea în vigoare a verdictului nu este una neobișnuită în Rusia. Transferarea lui Iaşin are legătură cu supraaglomerarea centrelor de arest preventiv din capitala rusă (mai mult de 2.000 de persoane sunt peste limita admisă)', a explicat reprezentantul Comisiei Civice de Monitorizare din Moscova. El a mai menționat că, în timpul perioadei în care Iaşin s-a aflat în centrul de arest preventiv, membrii Comisiei Civice de Monitorizare din Moscova l-au vizitat de două ori și nu au existat plângeri cu privire la condițiile de detenție. Pe 9 decembrie, Tribunalul Meşceansk din Moscova l-a găsit vinovat pe Iașin pentru difuzarea în mod deliberat în public a unor informații false motivate de ură politică despre utilizarea Forțelor Armate Ruse. Opozantul a fost condamnat la închisoare pentru opt ani și șase luni, pentru a fi executată într-o colonie penală de regim general. În plus, lui Iaşin i se interzice să administreze resurse de internet timp de patru ani, după ispășirea pedepsei principale. Hotărârea nu a intrat însă în vigoare, fiind atacată cu recurs la instanţa de apel. Instanța a decis că, pe 3 aprilie 2022, în timpul unei transmisii pe YouTube, Iaşin, sub pretextul unor mesaje de încredere, a difuzat informații false despre acțiunile forțelor armate ruse în Ucraina. Iaşin a pledat nevinovat. Potrivit opoziției, persecutarea sa este motivată politic. (www.interfax.ru - 26 decembrie, ora 22:39)
Rusia l-a dat în urmărire federală pe jurnalistul bulgar de investigații Hristo Grozev
Jurnalistul de la site-ul de investigații Bellingcat a fost trecut pe o listă de urmăriți federal de către Rusia. Acest lucru a fost anunțat pe site-ul Ministerului rus al Afacerilor Interne, a anunțat TASS.
În iulie, serviciul rus de investigații FSB a declarat că bulgarul Hristo Grozev a fost implicat într-o operațiune a serviciilor militare ucrainene de deturnare de avioane militare din Rusia.
Serviciul susține că a descoperit doi curieri care au fost implicați în transferul de bani de la serviciile ucrainene către un pilot rus pentru a deturna un avion. Jurnalistul bulgar neagă că ar fi implicat.
Hristo Grozev a participat la mai multe investigații privitoare la Alexei Navalnîi. Mai exact, el a fost printre cei care au investigat otrăvirea liderului opoziției în august 2020.
În noiembrie, Hristo Grozev a câștigat „Premiul Fondatorilor” ICFJ (Centrul Internațional pentru Jurnalişti) pentru realizări remarcabile în domeniul jurnalismului, scrie BGNES.
Grozev s-a alăturat site-ului Bellingcat în 2015 ca reporter de investigații. El este cunoscut pentru utilizarea surselor deschise, a rețelelor sociale și a altor date disponibile pentru investigații. Grozev a fost autorul unor investigații care au identificat doi ofițeri superiori ruși în legătură cu doborârea zborului 17 al Malaysia Airlines în 2014; ofițeri de la GRU implicați în complotul de lovitură de stat din 2016 în Muntenegru; cele trei persoane suspectate de otrăvirea lui Serghei și Iuliei Skripal în 2018 și otrăvirea lui Alexei Navalnîi în 2020. În 2019, Grozev și echipa sa au câștigat Premiul European pentru Reportaje de Investigații de Presă pentru descoperirea suspecților în otrăvirea de la Salisbury (Anglia). Ei îi identifică acolo pe autorii otrăvirii lui Serghei și Iuliei Skripal, potrivit 24chasa.bg
(Traducerea Rador)