Opozant al lui Vladimir Putin, răpit din sediul ONU de la Kiev

Opozant al lui Vladimir Putin, răpit din sediul ONU de la Kiev

Un opozant al regimului lui Vladimir Putin, căutat în Rusia sub acuzaţia de "pregătire a organizării unor tulburări în masă", a fost răpit de la Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) din Kiev, a anunţat astăzi un deputat din cadrul opoziţiei ruse.

Ieri, comitetul rus de anchetă anunţase că a emis un aviz de căutare pe numele lui Leonid Razvozjaev, asistentul deputatului Ilia Ponomarev, din cadrul Partidului Rusia Dreaptă (centru-stânga).

"Razvozjaev a fost răpit de la Biroul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi din Kiev. Colegii noştri de la Kiev ne-au informat în legătură cu răpirea", a declarat Ponomarev pentru agenţia Interfax.

Pe de altă parte, poliţia din Kiev a anunţat că nu dispune de nicio informaţie cu privire la acest caz.

Însă potrivit mişcării politice ucrainene "Lupta" (stânga), Leonid Razvozjaev a venit în Ucraina pentru a cere azil politic, iar atunci când a ieşit din sediul UNHCR "colaboratori ai acestei instanţe au auzit ţipete de ajutor. Ulterior, nimeni nu l-a văzut şi nu l-a auzit pe Leonid ", a declarat o sursă din cadrul "Lupta" citată de Interfax.

Ancheta în cadrul căreia este căutat Razvozjaev îl vizează şi pe Serghei Udalţov, liderul Frontului de Stânga şi unul dintre liderii mişcării care contestă puterea lui Vladimir Putin în Rusia.

Un alt opozant rus, Konstantin Lebedev, un apropiat al lui Udalţov, a fost inculpat joi pentru "pregătirea organizării de tulburări în masă" şi a fost plasat în detenţie provizorie în acest dosar.

Comitetul de anchetă şi-a întemeiat acuzaţiile pe un documentar difuzat de către televiziunea naţională, favorabilă puterii, NTV, marţi seara, care afirma, în baza unor imagini înregistrate cu camera ascunsă şi având o origine neprecizată, că opozantul prevedea să răstoarne Guvernul prin forţă.

Ne puteți urmări și pe Google News