Ca să te poți angaja trebuie să ai experiență în poliție, paza frontierelor sau în serviciile pentru situațile de urgență
Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă, Frontex, a anunţat joi lansarea unei campanii pentru recrutarea de poliţişti de frontieră şi gardieni de coastă europeni, primul serviciu în uniforma Uniunii Europene
Aceste efective permanente vor fi menite să ajute statele membre ale UE la controlul frontierelor şi gestionarea fluxurilor de migraţie. Ele vor participa la controlul de documente, la supravegherea frontierelor şi la repatrierea persoanelor aflate ilegal pe teritoriul UE, a precizat Frontex, al cărei sediu central se află la Varşovia.
„Această zi este una specială pentru Frontex, care va permite o veritabilă transformare a agenţiei noastre”, a declarat Fabrice Leggeri, directorul executiv al Frontex, citat într-un comunicat. „Pentru prima dată, Frontex va dispune de propriul serviciu în uniformă, ce va funcţiona sub drapelul UE”, a adăugat el. Agenţia intenţionează să angajeze într-o primă etapă 700 de poliţişti de frontieră, originari din ţările membre ale UE şi din ţările Spaţiului Schengen (care numără 22 de ţări ale UE şi patru ţări nemembre ale UE: Liechtenstein, Norvegia, Elveţia şi Islanda).
Întărirea Frontex prin efective europene permanente de 10.000 de poliţişti de frontieră şi gardieni de coastă la orizontul lui 2027 a fost aprobată de Parlamentul European la 17 aprilie 2019.
În prezent, efectivele acestei agenţii înfiinţate în 2004 sunt de circa 2.000 de agenţi, dintre care 1.500 puşi la dispoziţie de către statele membre ale UE.
Candidaţii au termen până la 17 decembrie pentru a se înscrie la concurs. Campania de recrutare se adresează mai ales persoanelor care au experienţă în poliţie, în paza frontierelor, armată sau în serviciile civile pentru gestionarea situaţiilor de criză.