Aoleu, ce chestii nasoale se întâmplă. Aoleu, cum nu ține realitatea cu noi defel. Ai văzut ce-au mai făcut ăia, maică? Doamne, ce grozăvie. Cum de-i mai suportă pământul? Cum își pot permite să facă astfel de nemernicii?

În ultimul timp, din ce în ce mai des, și la mine și la alții tind să aud aceeași replică cinică:

„Așa, și?”

Să știți, dragii mei învinși, că dincolo de toate fantasmele noastre justițiar-resentimentare, de fapt sub imperiul acestei concluzii resemnate trăim cu toții. „Așa, și?”

Ai văzut cum își bat joc de o țară întreagă? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut ce abuzuri își permit? Cum calcă în picioare Constituția și nu știu câte drepturi ale omului? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum permit vânzarea pe bucăți a țării? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum vor să mărească vârsta de pensionare, să muncim până murim? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum sunt fățarnici și cu dublă măsură și, când le convine lor, se pune, urlă toți din gaură de șarpe, iar cînd nu le convine, ignoră fix ce spumegau cu o zi înainte? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

Ai văzut cum au furat voturi cu sacul și i-a prins pe cameră și nu s-a întâmplat nimic? Da, am văzut. Așa, și? Poți face ceva? Nu poți face nimic.

În superbia noastră, ne închipuim că istoria nu poate să funcționeze fără noi. Că nu e voie să fim călcați în picioare de istorie, căci suntem niște ființe remarcabile, deosebite, buricul pămîntului. Că singurul scop pe lumea asta al lumii înconjurătoare este să ne satisfacă nevoile noastre imperiale, de buric privilegiat al existenței. Niște copii răsfățați care ne închipuim că toată realitatea trebuie să joace țonțoroiu’ în jurul nostru.

Când, de fapt, istoria e plină de victime colaterale, strivite fără nici un pic de remușcare de tăvălugul inexorabil al învingătorilor. Cîinii latră, caravana trece. Cei fără de putere urlă, viața trece. Învinșii blesteamă, blesteamă degeaba. Istoria nu ține cu ei.

Pe lumea asta, dragilor, nu există dreptate. Există doar învingători și învinși. Doar oameni care au putere, pe de o parte, și oameni care nu o au și suportă tăvălugul istoriei, pe de partea cealaltă.

Toate nemerniciile comise de cei la putere sînt făcute dintr-un simplu mare motiv: pentru că pot. De-aia pot, pentru că sunt la putere. Pentru că au putere. Putere. Pot. Putirință. V-ați prins? Același lucru. Aceeași familie de cuvinte. Aceeași idee. O idee puternică: putere.

Nu există dreptate. Nu există judecată, decât Judecata de Apoi, și aia va veni târziu, mult mai târziu, prea târziu. Nu există altceva decât putere. Și cei care n-au putere și n-au ce face, și înghit în sec, sperînd la o imposibilă răsturnare a situației. Și cei cinici care conchid, fie cu veselie otrăvită, fie resemnați, fie sastisiți, fie pur și simplu fără nici un fior de emoție: Așa, și?

Credeți voi că-i pasă cuiva că suferiți voi? Că se întâmplă chestii care nu vă convin? Nu-i pasă nimănui. Nimeni nu varsă nici o lacrimă de jale pentru faptul că voi sînteți de partea proastă a istoriei. Cum, de altminteri, nici voi n-ați vărsa nici un mililitru de lacrimă dacă ceilalți s-ar întâmpla să nimerească ei de partea proastă. Ah, ce-ați mai ridica din umeri. Suferă ăia mici și tefelei? Așa, și? Să sufere, dă-i încolo de tefelei…

Hai să vă povestesc o scenă de film. Poate o știți, dacă sunteți mai rablagiți la cap și ați apucat să vă uitați la filme de-astea rablagite.

Clint Eastwood stă rezemat cu nonșalanță într-un cot, cu pistolul lejer ținut din încheietură, îndreptat spre ăla micu și urâtu, cum îl chema, Elijah Wood, ba nu, ăla e ăla din The Lord Of The Rings, ăla de căra inelul, pe ăla micu și urâtu îl chema Eli Wallach.

Și cum stătea elegantul nostru de Clint Eastwood sprijinit în cot, cu pistolul atârnând în scârbă plin de gloanțe și de dreptate, îi spune cu un mare sictir cinematografic lu ăla micu și urâtu, lu Eli Wallach:

Auzi tu, prietene, pe lumea asta sunt două feluri de oameni: ăia cu pistolul încărcat și ăia care sapă. Tu sapi.

Și ăla micu și urâtu n-are ce face și sapă.

You dig. Mare înțelepciune cinică. N-avem pistol? N-avem putere? N-avem portavioane? Suntem slugi la mâna altora, a celor cu gloanțe, pistoale, puști, tancuri, bani, bănci, firme multinaționale, portavoci de propagandă, televiziuni, agenți de influență, rețele monopoliste de social media, camere de luat vederi, jandarmi, cătușe, pușcării,

bani, bani, bani,

imense sisteme de control social?

Apăi atunci, dragii mei fraieri mici și urîți, care sîntem noi de partea proastă a istoriei, de partea proastă a puștii, de partea proastă a sorții, atunci n-avem altceva de făcut decît să săpăm.

Istoria e scrisă mereu de învingători, pufoșilor. Ești învingător? Nu ești. Atunci taci și sapă. Nu contează că e groapa ta, cea în care te va îngropa istoria necruțătoare. Nemiluit, nerăzbunat, nespovedit, neîmpărtășit. Neîmplinit.

Taci și sapă.

Ghinion.