Opere de artă date pe "un pumn de euro"

Opere de artă date pe "un pumn de euro"

Membrii uneia dintre cele mai importante grupări de traficanţi de opere de artă, care acţiona în Austria şi Ungaria, au fost capturaţi de poliţiştii români la Braşov, după ce au încercat să vândă unui ofiţer sub acoperire două picturi estimate la peste 3,5 milioane de euro.

Preţul negociat de liderul grupării cu poliţistul „deghizat“ în colecţionar: 10.000 de euro.

Potrivit poliţiştilor, ancheta în acest caz a început cu aproximativ două luni în urmă, la scurt timp după ce liderul grupării - un ungur condamnat până acum de 28 de ori pentru furturi de opere de artă - şi unul dintre „locotenenţii“ săi au furat nu mai puţin de 31 de obiecte de artă, în valoare totală de aproximativ 5.000.000 de euro, din locuinţele a doi colecţionari din Viena. „Aveau un complice român care a încercat să vândă obiectele în România. Au încercat să scape de ele repede, aşa că au fost de acord să vândă piesa de bază, o icoană pictată în 1400, de un maestru al Şcolii Florentine, cu 5.000 de euro. Au bătut palma cu ofiţerul sub acoperire, într-un hotel din Braşov, şi au «săltaţi» pe loc“, au precizat anchetatorii

Ne puteți urmări și pe Google News