Operațiunea Racolarea celor patru parlamentari PSD. Cine a cîștigat, cine a pierdut. România lui Cristoiu

Operațiunea Racolarea celor patru parlamentari PSD. Cine a cîștigat, cine a pierdut. România lui Cristoiu

Evenimentul cît de cît mai important al acestor zile îl reprezintă, indiscutabil, racolarea de către Victor Ponta, pentru formațiunea sa, Pro România, a patru deputați PSD. Efectele acestui eveniment sînt multiple pe scena politică. Noi ne vom limita la efectele asupra partidului Pro România, cel care i-a racolat, și asupra PSD, partidul care i-a pierdut.

Deși unii publiciști, inclusiv de la Evenimentul zilei, au trîmbițat momentul ca pe o mare victorie pentru Pro România, formațiune condusă de fostul premier Victor Ponta, noi nu credem că partidul cu pricina a cîștigat ceva.

Filmul acestea cu parlamentari care pleacă dintr-un partid pentru a se cuibări într-altul, urmînd, ca după un timp, să se întoarcă plouați la partidul natal sau să sară într-altul, după năravul poreclit în interbelic, aviatorism, l-am mai văzut, inclusiv în reluare, de-a lungul programului de cinema politic postdecembrist. Imboldurile care i-au mînat pe cei patru n-au fost nici idealurile politicoideologice ale Pro România, nici seducția exercitată de fostul lor șef, Victor Ponta, nici măcar nemulțumirea față de Liviu Dragnea, invocată de unul dintre ei la Realitatea tv, postul tv la care merg, ca la un WC al gării politice, unde spală pe jos Denise Rifai, toți cei care simt nevoia să se ușureze de ura față de Liviu Dragnea. Victor Ponta s-a grăbit să se exprime pe Facebook astfel în chestiunea racolării celor patru:

„Echipa Pro România din Parlament și din teritoriu s-a mărit cu oameni care nu pot fi cumpărați sau speriați.” Cei patru sînt întruchiparea rezistenței de primi martiri creștini la păcatele lumești!Vorba lui Caragiale:

Ne puteți urmări și pe Google News

Să mori, țațo!

Cei patru au fost mînați de ciolanul făgăduit a fi totdeauna mai mare în cazul unui partid nou față de ciolanul la care rodeau în partidul vechi.

Victor Ponta n-a făcut nici o scofală în planul consolidării partidului său.

Patru baroni locali au plecat dintre baronii PSD pentru a ocupa jilțurile de baroni ale partidului Pro România. Ca și apa în natură, baronii locali circulă în politica românească!

Manevra ne convinge încă o dată că Victor Ponta nu și-a propus să propulseze un nou și puternic partid pe scena noastră politică. El a înființat Pro România numai și numai pentru a se răzbuna pe Liviu Dragnea.

În afară de prăbușirea și eventual arestarea lui Liviu Dragnea, Pro România n-are nimic în Program. Deși teoretic beneficiază de o conducere aleasă, în spațiul public, partidul se reduce la Victor Ponta. Victor Ponta de dimineață pînă seara și de seara pînă dimineața. Prezent pînă la datul peste marginile oalei în spațiul public nu în calitate de șef de partid, ci de facebookist.

Mulți vor spune că Pro România amintește de APR.

Eu l-aș raporta mai degrabă la PNL Gheorghe Brătianu (Georgist), din anii interbelici. Partidul lui Gheorghe Brătianu înființat în 1930 ca urmare a frustrărilor băiatului din flori al lui Ionel Brătianu, dar și a intrigilor lui Carol al II-lea, chitit să pună PNL pe coji de nucă.

N-aș putea jura că Pro România s-a ivit în urma intrigilor lui Klaus Iohannis.

Sigur e însă că la fel cum Partidul Georgist servise lui Carol al II-lea în lupta sa cu PNL, Pro România servește de minune lui Klaus Iohannis în războiul său cu PSD.

Evident, deocamdată Klaus Iohannis îi face ochi dulci lui Victor Ponta. Care Victor Ponta mijește ochii și dă din coadă pisicește. Fără să-și dea seama că, după ce-l va lichida pe Liviu Dragnea și va sparge PSD, Klaus Iohannis îl va lua la ronțăit și pe Victor Ponta. Așa-zisul succes al partidului Pro România îmi dă prilejul a reaminti un adevăr valabil de cînd lumea:

Victor Ponta, dacă vrea să aibă un partid în toată puterea cuvîntului, nu prin racolarea baronilor nemulțumiți de Liviu Dragnea, ar trebui s-o facă, ci prin aducerea unor oameni noi, ținuți pînă acum departe de politică și, mai ales, prin consolidarea structurilor din țară ale partidului. După cum el însuși recunoaște, Victor Ponta n-are talent în materie de organizare. I-ar trebui un organizator. Deocamdată, nu-l are. Dar nici nu lasă impresia că și-ar dori unul.

Dacă Pro România n-a cîștigat nimic din momentul racolării, în schimb PSD a pierdut enorm prin plecarea celor patru. Și nu mă refer atît la problemele ivite din asigurarea majorității parlamentare, cît la impresia, puternica impresie de partid în plin dezastru.

S-a văzut asta miercuri, 5 decembrie 2018, cînd Opoziția, dînd curs planului pus la cale împreună cu Victor Ponta, a creat în Parlament un scandal demn de cel al Miței Baston în plin carnaval.

De netăgăduit că acest scandal n-ar fi fost posibil, dacă PSD n-ar fi primit o lovitură de imagine prin plecarea celor patru.

S-a creat astfel impresia unei pierderi a majorității de către PSD- ALDE, un fel de fisurare a unității, speculată de Opoziție, care a încercat să-și vîre coada prin fisură.

Plecarea celor patru se adaugă loviturilor anterioare, cea mai importantă fiind tentativa de lovitură de palat a Puciștilor. Balamucului din interior (a cărui responsabilitate e exclusiv a lui Liviu Dragnea) i se adaugă loviturile Sistemului alcătuit din instituțiile de forță, condus de SRI-ul lui Eduard Hellvig. După ce a ținut să arate că Klaus Iohannis e alesul lor, generalii din SRI s-au pus pe treabă.

Ca și în cazul prezenței ostentative, mitocănești din tribuna Centenarului, ei nu mai au acum nici măcar prudența generalilor conduși de George Maior și Florian Coldea.

Interimara de la DNA, devenită permanentă prin manevrele lui Klaus Iohannis, e mai lipsită de bun simț chiar decît Codruța Kovesi. S-a văzut asta în chemarea intempestivă a unui vicepreședinte al Camerei Deputaților pentru a face loc unui la prezidiu unui om al Opoziției.

Cel pentru care lucrează Sistemul– Klaus Iohannis – administrează și el lovitură după lovitură PSD. Rebelii din PSD, în frunte cu Gabriela Firea, nemulțumiții de Liviu Dragnea, manipulații de către generalii SRI, cei cărora DNA le face bezele vor fi încîntați de dezastrul din PSD pe carel consideră, desigur, doar dezastrul lui Liviu Dragnea.

Ce nu știu ei – pentru că sînt imuni la lecțiile Istoriei - e că până la urmă dezastrul e și al PSD, și nu doar al lui Liviu Dragnea.

Cînd își vor da seama va fi prea tîrziu.