„Operațiunea” Cabinetul Ponta IV

„Operațiunea” Cabinetul Ponta IV

Premierul Victor Ponta va veni cu un nou Cabinet, din care ar urma să facă parte și gruparea Tăriceanu. După discuțiile cu grupurile parlamentare ale PSD, concluzia a fost că un Congres va avea loc abia în primăvară

După mica remaniere care a avut loc imediat după înfrângerea în alegerile prezidențiale, Victor Ponta a anunțat ieri, la finalul discuțiilor cu parlamentarii social-democrați, că, după prezentarea bugetului, va propune coaliției o nouă echipă guvernamentală. Ar fi al patrulea Cabinet Ponta de la prima numire a acestuia în funcția de premier, în mai 2012.

Potrivit unor surse, pe lista celor care ar urma să fie înlocuiți se află ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, ministrul Educației, Remus Pricopie și ministrul Economiei, Constantin Niță. De altfel, primii doi au fost criticați de mai multe ori chiar de premier.

În ceea ce-l privește pe Niță, acesta a fost în centrul unei recente polemici legate de majorarea tarifelor la gaze. Pe lista neagră ar mai figura Mihnea Costoiu (ministru delegat pentru Cercetare), Bogdan Stanoevici (ministru delegat pentru Românii de pretutindeni), dar și alți miniștri delegați, care ar urma să își piardă portofoliul prin comasarea unor ministere. Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru buget, este unul dintre ei. Din echipă va face parte gruparea Tăriceanu, căreia i s-ar fi oferit ministerul Finanțelor. După alegerile prezidențiale, Tăriceanu declara că cel mai probabil partidul său va intra la guvernare, dar, personal nu este interesat de un portofoliu de ministru. De altfel, fostul premier liberal deține deja poziția de al doilea om în stat, în calitate de președinte al Senatului. O problemă mai constă în faptul că PRL nu există nici acum din punct de vedere juridic, deși Ponta a spus că problema va fi rezolvată.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cazul în care Tăriceanu ar accepta să plece din fruntea Senatului, acesta va fi înlocuit, spun surse parlamentare, de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. „Pentru ca să intre PLR în Guvern cu siguranță va fi un vot în Parlament”, a precizat Ponta.

„Niciun semnal de la UDMR”

În condițiile în care UDMR analizează mâine rămânerea la guvernare, Ponta a susținut că nu are semnale că Uniunea va rupe coaliția. Discuțiile cu parlamentarii partidului au dus la concluzia că un congres în decembrie este exclus. Acesta ar urma să fie convocat abia la primăvară. La începutul săptămânii viitoare ar urma să fie reluate discuțiile în cadrul grupurilor PSD.

Regretele premierului

Președintele PSD Victor Ponta a declarat ieri că regretă multe lucruri pe care le-a spus în timpul campaniei electorale. Întrebat dacă își menține afirmația făcută în urmă cu câteva săptămâni potrivit căreia Înalta Curtea de Casație și Justiție îi va da un verdict nefavorabil lui Klaus Iohannis, în dosarul de incompatibilitate, Ponta a pus totul pe seama declarațiilor de tip electoral. „Era campanie. Îmi pare rău de multe lucruri pe care le-am spus în campanie și acum încerc doar, repet, să înțeleg. Și așa cum am învățat din victorii, o să învăț și din înfrângeri”, a spus Ponta. Mesajul a fost postat și pe pagina de facebook a șefului Executivului. „Acum încerc doar să înțeleg. Așa cum am învățat din victorii, o să învăț și din înfrângeri!”, a mai scris Ponta.

Votul din diaspora, între „bufonerii” și cereri de demisie

„Sunteți o pată pe obrazul României”, ba „dumneavoastră sunteți un bufon”. Așa au decurs dezbaterile de ieri în plenul Camerei Deputaților, convocat special pentru a analiza modificarea legislației electorale în așa fel încât românii din diaspora să nu mai fie împiedicați să își exercite dreptul constituțional de a vota. Protagoniștii episodului au fost chiar liderul liberal Ludovic Orban și premierul Victor Ponta. Liberalul i-a cerut demisia șefului Executivului și a cerut Parchetului General să trateze cu prioritate ancheta în acest caz. „Domnule prim ministru, demisia este singurul gest onorabil de a ieși din situația în care singur v-ați pus (...) Violarea dreptului la vot, drept fundamental pentru orice cetățean, în orice democrație, constituie cea mai gravă încălcare a democrației. Domnule Ponta, sunteți o pată pe obrazul României, sunteți omul care ați reușit să ne faceți de râs în fața întregii Europe. Plecați!”, i-a transmis Orban premierului, de la tribuna Camerei Deputaților.

Răspunsul lui Ponta a venit prompt, acesta afirmând că „este o jignire pentru românii din diaspora să fie reprezentați de bufoni”.

Ponta a spus că dezbaterile ar fi trebuit să fie serioase și nu marcate de „bufonerii din partea unor bufoni”.

Liderul PSD a mai susținut că mulți români au plecat din țară în timpul guvernării Tăriceanu, pe vremea când Ludovic Orban era ministrul Transporturilor, sugerând că acesta a furat din bani publici și nu ar mai fi ajuns parlamentar dacă nu era trecut pe lista USL. Ponta a folosit și un citat din actualul coleg de partid al lui Orban, Vasile Blaga, care spunea atunci că liberalul ar trebui arestat. „Cu gândul că în 2007, 2008 mulți dintre români au plecat din țară tocmai că unii care erau miniștri la transporturi furau cu sutele de milioane și cum a spus domnul Vasile Blaga, în 2009, că Ludovic Orban ar trebui arestat, pentru că nu a fost arestat și atunci mulți români au considerat că aici este o țară în care hoții și bufonii rămân în continuare, bufon care, dacă nu ar fi fost pe lista USL, nu ar fi fost în Parlament cu siguranță ca să ne dea lecții. Cred că este o jignire pentru românii din diaspora să fie reprezentați de bufoni”, a declarat premierul.