Operațiunea a reușit: Biserica a fost infectată cu COVID

De la declanșarea pandemiei, Biserica a fost principala țintă a atacului care urmărește să răstoarne ordinea lumii.

„Patriarhul Daniel îl pune la punct pe IPS Teodosie.” Aceasta a fost știrea vedetă a tuturor emisiunilor de știri în ziua Sfinților Constantin și Elena.

Cu o zi înainte, se scursese în presa progresistă o scrisoare adresată de Patriarhie arhiepiscopului de la Constanța, în care i se refuza cererea de reactivare a Mitropoliei Tomisului.

Scursura a fost preluată rapid de toată presa, iar hărmălaia mediatică a acoperit toate celelalte informații de pe agendă.

Scurgerea de presă are toate caracteristicile unei operațiuni de tip „Maskirovka”, tactică de diversiune veche de pe vremea Calului Troian, dar consacrată de KGB și GRU.

Cererea formulată de IPS Teodosie pentru reactivarea Mitropoliei Tomisului era datată 18 februarie 2021. Răspunsul poartă data de 19 aprilie.

De la 19 aprilie până la 20 mai a trecut o lună de zile. De ce a durat atâta timp până la Scurgere?

Creierul operațiunii se aștepta probabil ca impetuosul ierarh de la Constanța să dezvăluie conținutul răspunsului Patriarhiei și să amorseze singur scandalul.

Dar Teodosie este mai înțelept decât îl cred dușmanii. A tăcut și și-a văzut de lucrare.

Cum bomba întârzia să explodeze, într-o conferință de presă din 28 aprilie, la zece zile după expedierea răspunsului Patriarhiei și cu trei zile înainte de Paști (observați apetitul sforarilor pentru marile sărbători) un ziarist „inspirat” l-a întrebat pe Teodosie dacă a primit vreun semnal de la Patriarhie.

Ierarhul a parat cu abilitate lovitura:

„Ei, semnale! Eu nu cer semne repede și semnale. Are grijă Dumnezeu și, dacă e de la Dumnezeu, se face.”

Atunci s-a luat decizia detonării prin scurgere în presă. S-a așteptat momentul potrivit pentru ca bubuiala să acopere alte subiecte incomode.

S-a ales ziua de 20 mai, când CCR trebuia să judece constituționalitatea Stării de Alertă. O decizie de neconstituționalitate ar fi aruncat în aer tot Gulagul patronat de regimul Iohannis, cu Arafat pe post de caraliu șef.

În plus, trebuia distrasă atenția și de la halucinanta dezvăluire a Ministerului Sănătății că în România au murit de COVID doar 227 de oameni, ceea ce dovedește că toată pandemia a fost o colosală mascaradă.

CCR a amânat decizie pentru 8 iunie, așa că bomba „Tomis” și-a făcut efectul doar pe jumătate: a acoperit temporar doar Scandalul Morților de COVID.

*

Conținutul scrisorii Patriarhiei este și el demn de toată atenția. În primul rând, ea nu este semnată de Patriarh, ci „din încredințarea” acestuia, de către Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal, și de Ionuț Corduneanu, vicar administrativ patriarhal. Ambii, sub rangul bisericesc al lui IPS Teodosie.

Pr. Ionuț Corduneanu este unul dintre cei care s-au opus implicării Bisericii în sprijinirea Referendumului pentru Familie.

Faptul că Patriarhul și-a pus oamenii nu doar să redacteze scrisoarea, ci și să o semneze, pentru a sublinia astfel desconsiderarea, s-a dorit o scatoalcă popească pe obrazul ierarhului tomitan.

*

Înapoi la scrisoarea pierdută. După ce aghiotanții duhovnicești ai Patriarhului aduc o serie de argumente istorice și teologice împotriva reactivării Mitropoliei Tomisului, pe care nu am căderea să le judec eu, epistola derapează grav spre final. Într-un mod aiuritor, trece de la discuții de principiu la atacuri la persoană. La Teodosie. Abandonează subiectul doct și se dedă la răbufniri de mahala.

„Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările și dispozițiile Patriarhiei Române…”

Sau:

„Arhiepiscopia Tomisului înregistrează mai multe probleme de natură administrativă, economică, de disciplină canonică și educațională…”

Și, în fine:

„…Au fost evidențiate inițiativele și acțiunile desfășurate în Arhiepiscopia Tomisului în perioada pandemiei. Astfel de inițiative au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române, mai ales că ele au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire.”

Citind aceste rânduri, amintind flagrant de un raport de securitate întocmit de un plutonier care își varsă năduful pe anchetat, își vine să strigi ca Petre Roman la Alba Iulia în 1990: „S-au demascat!”.

Va să zică asta e problema la Patriarhie: nu dacă Mitropolia Tomisului, veche de la sfârșitul secolului al IV-lea, trebuie sau nu reactivată, ci că IPS Teodosie a îndrăznit să nu se plece în fața restricțiilor pandemice negociate de Patriarhie cu regimul Iohannis peste capul credincioșilor.

„Trebuie precizat apăsat că vorbim despre instituții (Patriarhia Română - Mitropolia Tomisului) și nu despre persoane (Patriarhul Daniel – Arhiepiscopul Teodosie)”, observă just profesorul Constantin Barbu într-un comentariu pentru ActiveNews.

„Răspunsul Patriarhiei trece, nesocotind logica istorică, de la instituții la persoane. Aici nu există problema persoanelor, nu IPS Teodosie, Arhiepiscopul, vrea să devină mitropolit, ci Arhiepiscopia Tomisului trebuie reactivată ca Mitropolie.”

Constantin Barbu, ucenic al lui Noica, este elegant. În realitate, este vorba de aceeași practică de joasă speță politicianistă prin care guvernul nu alocă fonduri localităților și regiunilor conduse de opoziție.

Este logica abjectă a lui „să ți-o trag”.

Dacă Teodosie este bănuit de toate acuzațiile care i se aduc în scrisoarea-rechizitoriu, atunci el trebuie judecat în Sinod, unde să aibă posibilitatea să se apere. Iar dacă este vinovat, să fie pedepsit conform canoanelor.

Dar ce vină au dobrogenii, încât să li se ia un drept istoric pentru o pizmă de mahala?

Și ce vină au românii toți pentru a fi privați de existența celei mai vechi mitropolii de pe teritoriul României, focarul de la care acest popor s-a creștinat?

„Câte biserici naționale din Europa au străvechimea Tomisului? De ce se mândresc italienii cu marea Romă, de ce se mândresc evreii cu Ierusalimul? Pentru că sunt străvechi, nobile și fondatoare”, punctează Constantin Barbu.

Într-o vreme a atacurilor bezmetice globaliste împotriva identităților naționale, în Dealul Patriarhiei sfârâie orgolii personale și se clocesc răzbunări mici.

„Deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe Române” aduc gesturi abjecte ca această scrisoare securistoidă și, mai grav, „scurgerea” ei infamă către presa progresistă.

În cel mai pur spirit păgân, Teodosie a fost aruncat la fiarele din presă. Dat să fie sfâșiat de caramitrii, mândruții și cetepopeștii hulpavi, cei mai mari dușmani ai Bisericii.

*

Marea vină a lui Teodosie este că a refuzat să se supună noii ordini pandemice și să își abandoneze turma.

A respins practici la limita ereziei precum împărtășitul pe șest, lingurița adusă de acasă sau lingurița de unică folosință. A refuzat să îngroape Învierea Domnului, după primul Paști interzis din istoria României, și a transformat Odovania într-o „a doua Înviere”, spre turbarea dracilor civici.

Și, mai presus de toate, a refuzat să se transforme în agentul sanitar al Puterii și să facă propagandă pentru un vaccin dubios, cu care se răstoarnă toată ordinea lumii. Aici este marea miză!

Jertfirea lui Teodosie este gestul suprem de obediență al conducerii Bisericii în fața Statului, care o are la mână cu bugetul și, poate, cu altele.

Este actul vânzare-capitulare în fața Noii Ordini.

Dincolo, la frații catolici, Arhiepiscopul Carlo Maria Viganò avertizează de ani buni în legătură cu apariția, sub pontificatul Papei Francisc, a unei Biserici Paralele (Deep Church), având legături subterane cu Statul Paralel (Deep State) și cu noua elită globalistă care se pregătește să încalece planeta.

De la începutul aceste pandemonii, care clocește o Lume Nouă și un Om Nou, Biserica a fost principala țintă. Pentru că ea reprezintă însăși Ordinea firească. Ordinea așa cum a fost creată de Dumnezeu și care acum se dorește răsturnată luciferic.

Scursura de presă și atacul scârbavnic la adresa lui Teodosie demonstrează că, și pe pământul nostru apostolic, a apărut o Biserică Paralelă.

Virusul a intrat în Biserică. Aceasta este adevărata, mortala boală: Covidenia.