Scafandrii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit pe lacul Sutghiol pentru a recupera o barcă pescărească ce s-a scufundat. Militarii au fost sesizați prin numărul de urgență 112 și li s-a solicitat să intervină. Situația a fost cu atât mai dificilă cu cât la Constanța bate vântul, destul de puternic, iar apa lacului este foarte agitată.
Intervenția militarilor din Cadrul ISU Dobrogea, pe lacul Sutghiol, a fost încununată de succes, aceștia reușind să aducă o barcă scufundată pe jumătate, la mal. Astfel, conform informațiilor oficiale, ISU Dobrogea a fost alertată, joi dimineață, prin numărul de urgență 112, că o barcă pe jumătate scufundată se află pe lacul Sutghiol, din Constanța, la o distanță de aproximativ 200 de metri de mal. Situația a fost cu atât mai dificilă cu cât apa era agitate, iar vântul sufla cu putere, fapt ce a îngreunat intervenția autorităților.
La fața locului au intervenit o echipă formată din 7 scafandri cu 2 autospeciale, o autospecială de stingere, un echipaj de ambulanță, dar și o mașină de descarcerare. Aceștia au inițiat o operațiune de căutare și de salvare, încercând să stabilească dacă este vorba și de victime omenești.
„La fața locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea a județului Constanța, după cum urmează: o autospecială de stingere, o descarcerare, două autospeciale de scafandri, o ambarcațiune, un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, cu un total de aproximativ 15 pompieri”, a transmis Anamaria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.
Incidentul nu s-a soldat cu victime
Potrivit spuselor reprezentantei ISU Dobrogea, scafandrii constănțeni care au participat la operațiunea de intervenție pe lac descoperit barca pescărească, pe jumătate scufundată și au tras-o la mal. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, după cum a precizat Anamaria Stoica.
„Sosiți la fața locului, colegii au găsit o barcă pescărească la aproximativ 200 de metri de mal, pe jumătate scufundată. Aceasta a fost adusă la mal de scafandri, care, ajunși în locul unde era barca, au constatat că este vorba despre o ambarcațiune ușoară și au tras-o la mal. Din fericire, nu au fost identificate victime“, a mai spus Anamaria Stoica, conform Radio România Constanța.