Dezvoltarea sistemului de transplant de organe a accentuat nevoia de sânge din spitale. Pentru operațiile de transplant deosebite este nevoie de zeci de litri.
Circa 450 de transplanturi s-au realizat anul trecut în România, dintre care 130 de transplanturi de ficat. Cifrele reprezintă un record absolut care a pus însă presiune mare pe sistemul de transfuzii. Operațiile de transplant sunt mari consumatoare de sânge, dintre toate cele de ficat fiind în top.
Potrivit dr. Narcis Copcă, directorul Spitalului Sfânta Maria din București, care este al doilea mare centru de transplant de ficat din România, afirmă că necesarul de sânge atunci când vine vorba despre o operație de transplant de ficat diferă de la caz la caz, însă, în medie, vorbim despre 5-8 litri. „În cazuri deosebite însă este nevoie și de 30-40- 50 de litri, dacă nu în timpul operației neapărat, atunci pe parcursul unei zile sau două”, a explicat dr. Narcis Copcă.
Medicul adaugă că atunci când se face o operație de transplant, spitalul trebuie să asigure o rezervă având în vedere că oricând pot apărea complicații. „Când planificăm o operație trebuie să avem cu certitudine 10-15 litri de sânge în stoc, după care facem ca r t ografia can tităților din zonă. Sunt însă și cazuri deosebite în care necesarul poate ajunge și la 30-40-50 de litri de sânge. Eu însumi am participat la o operație unde a fost nevoie de 36 de litri de sânge. La Fundeni, centru cu o mai mare experiență în transplant de ficat decât noi, au fost situații în care au donat sânge și personalul spitalului”.
Lipsa sângelui amână operații. Se tratează doar urgențele
Criza de sânge, adaugă chirurgul, face ca întreaga activitate de planificare a operațiilor să fie schimbată, în sensul că acelea care pot fi amânate se amână și nu se rezolvă decât urgențele. În luna august, mai spune medicul, orice spital a fost afectat de faptul că în centrele de donare nu s-a recoltat suficient sânge față de nevoile din instituțiile sanitare. Creșterea numărului de donatori ar rezolva problema ajutându-i pe medici să poată salva mai multe vieți.
O parte dintre români par să fi înțeles acest imperativ. Sute de persoane s-au strâns ieri în fața Institutului de Hematologie din București de la primele ore ale dimineții pentru a dona. Organizarea foarte bună a instituției i-a făcut pe oameni să îndure mai ușor coada interminabilă.
Deși donatorii au primit în schimb șapte bonuri de masă, foarte multe persoane au declarat că gestul lor a fost unul benevol, făcut din simpla dorință de a salva viața unui om. „Am avut o zi liberă de la seviciu și am zis că este o ocazie să fac și eu o faptă bună“, a explicat Alexandra Nistor, unul dintre donatori.
Lavinia Cazan și Roxana Vasilache s-au aflat pentru prima dată în fața unei astfel de experiențe. Ele au spus că decizia de a dona a fost luată spontan. Precizăm că numai în București este nevoie de sânge. Persoanele sănătoase pot dona în centrele din orașele de domiciliu.
Asalt al politicienilor la centrele de donare
Printre politicienii care s-au alăturat acțiunii de donare de sânge s-au numărat, joi, premierul Victor Ponta, miniștrii Nicolae Bănicioiu, Titus Corlățean, Ioana Petrescu, Robert Cazanciuc, Eugen Teodorovici. Vineri, ei au fost urmați de Cristian Popescu Piedone, primar la Sectorul 4, și Moise Guran, realizator TV. Primarul sectorului 4 a venit la Centru de Transfuzii București însoțit de 300 de polițiști locali. Chiar dacă aceștia au primit celebrele bonuri de masă și o zi liberă din partea edilului, foarte mulți oameni ai legii și-au etalat cu mândrie carnetele de donatori, semn că nu erau la primul act de acest gen. Moise Guran a fost unul dintre cei care au donat bonurile primite din partea insitutului unei bătrâne care aștepta la coadă. Dintre persoanele publice, Andrei Tinu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Justiție, a declarat că gestul său de a dona vine ca urmare a unei experiențe personale trăite în spital. Tinu a spus că a fost internat în urmă cu câțiva ani în stare critică în urma unei mușcături de viperă. “Fiind internat în spital, am știut că este o nevoie acută de sânge, sunt clipe când conștientizezi că viața ta depinde de o transfuzie de sânge”, a spus Andrei Tinu.