Opera rock ”Jesus Christ Superstar”, o noură reprezentație la Cluj

Răzvan Krivach, Dudu Isabel de la SEVEN/Vesperă şi Andy Ghost de la Altar au urcat pe scenă în rolurile principale, în cadrul variantei clujene a operei rock JESUS CHRIST SUPERSTAR. Prima reprezentaţie în România a celebrului spectacol a avut loc la Casă de Cultură a Studenţilor, în dată de 20 august, în cadrul Zilelor Maghiare Clujene.

Jesus Christ Superstar este o opera rock din 1970, realizată de Andrew Lloyd Webber şi Tim Rice, rolul principal la momentul respectiv fiind interpretat de Ian Gillan. Trei ani mai târziu a apărut şi filmul, în regia lui Norman Jewison.

Producţia muzicală a fost controversată, mai multe grupuri religioase considerând-o blasfemie, iar în Africa de Sud şi Rusia a fost chiar banata.

La Cluj, regizoarea Jancso Hajnal de la fundaţia Jancso Noemi este cea care a avut ideea acestui spectacol. Răzvan Krivach a avut rolul lui Isus, Dudu Isabel l-a interpretat pe Iuda, iar Andy Ghost pe Herod. Alături de aceştia, au mai urcat pe scenă Foriş Ferencz Gabor (Pilat), Foriş Ferenczi Johanna (Maria Magdalena) şi Tiberiu Simu (Peter).

Opera rock a beneficiat şi de contribuţia unui magician asistent şi, la final, circa 1000 de clujeni au aplaudat reprezentaţia în care soliştii au dovedit calităţi vocale de excepţie şi o interpretare remarcabilă.

Publicul este aşteptat la un nou spectacol Jesus Christ Superstar, duminică, 24 august, la Casă de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 17.00.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagină Facebook a evenimentului.