ONU protejează Hamas fiindcă urăște evreii

ONU. Sursa foto: Pixabay

Organizația Națiunilor Unite (ONU) protejează mișcarea teroristă Hamas fiindcă urăște evreii, scrie Jerusalem Post într-un editorial extrem de dur la adresa organizației internaționale, ai cărei angajați au fost implicați direct în masacrul din 7 octombrie anul trecut, potrivit rezultatelor anchetelor făcute de Israel.

Depozitele Hamas, pline de ajutoare umanitare furate. De ce minte ONU?

După ce Hamas a atacat în mod repetat Israelul, de ce ar continua o organizație dedicată păcii să protejeze o grupare teroristă?, se întreabă autoarea.

Nu a fost cine știe ce șoc vestea că depozitele Hamas din Gaza sunt pline-ochi cu ajutoare umanitare furate.

Dat fiind că respectivele depozite sunt pline până la refuz nu numai cu diverse mărfuri, ci și cu alimente și medicamente, e incredibil că Francesca Albanese, raportor special ONU pentru drepturile omului în teritoriile palestiniene, e capabilă să deplângă fără a o pufni râsul penuria din Gaza, învinovățind explicit Israelul pentru aceasta.

Angajați ONU, participanți la masacrul comis de teroriștii Hamas în Israel

Cum, potrivit presei, în Gaza intră zilnic 200 de camioane, acele provizii sunt îngrămădite în depozitele Hamas până dau pe dinafară.

Ai crede că aceasta merită a fi știrea principală difuzată de agențiile de presă. Sau, cel puțin, o foarte necesară rectificare din partea ONU, care pare însă a nu fi la curent cu realitatea, dacă nu cumva diseminează deliberat o altă versiune cu unicul scop de a incita la și mai multă ură împotriva Israelului, prezentându-l drept vinovat.

Realitatea e că ONU minte cu rea voință și protejează o organizație teroristă notorie, care amenință nu doar siguranța patriei evreiești, ci și întreaga omenire.

Închiderea ochilor la atrocitățile și furturile Hamas

De ce ar proteja deliberat ONU - o organizație dedicată teoretic susținerii și perpetuării păcii mondiale - niște barbari sălbatici, al căror unic scop e să controleze fiecare individ, forțându-l să fie sluga unei ideologii demonice care-ți impune să le juri credință unor brute criminale? Mie uneia îmi e imposibil să înțeleg un asemenea grad de depravare.

ONU, legături nesănătoase cu teroriștii palestinieni Hamas. Ce s-a descoperit sub sediul UNRWA

Oare Albanese și alții de teapa ei îi urăsc atât de mult pe evrei și Israelul încât sunt dispuși să închidă ochii la înșelătoriile flagrante ale teroriștilor Hamas, lipsiți de orice fărâmă de conștiință în ce privește atrocitățile pe care sunt dispuși să le comită? Nu conștientizează ei că acești barbari i-ar ataca fără să clipească dacă ar considera că e în folosul lor?

În orice caz, ONU contribuie, ajută și înlesnește în definitiv sfârșitul tuturor, întrucât teroriștii Hamas nu au nici un fel de loialitate, decât pentru ei înșiși. Ba până și acest fapt e îndoielnic, deoarece mulți teroriști Hamas sunt dispuși să moară pentru cauză, ieftinindu-și astfel valoarea propriilor vieți.

Ura față de evrei face ONU să mintă nerușinat

Și totuși, în ignoranța ei senină și ranchiuna personală față de poporul evreu, organizația mondială e dispusă să pună în primejdie întreaga lume numai pentru a putea discredita Israelul, ba încă până la punctul în care a influențat Wikipedia pentru a documenta o minciună prin afirmația cum că „acuzația de genocid în Gaza e acum o realitate confirmată”.

Tunel Hamas, sub sediul agenției ONU din Gaza. Sursa foto: platforma X

Wikipedia, care teoretic ar trebui să furnizeze informații solide și credibile, li s-a alăturat altora care se încred în elucubrațiile ONU, optând să preia afirmațiile Hamas, iar nu pe cele ale unui stat democratic. Israelul e acea țară care nu numai că și-a petrecut ultimii 76 de ani reclădindu-se din cenușa Holocaustului, ci și aceea care a sărit în ajutorul altora, inclusiv al unor regimuri ostile precum Siria și Turcia, atunci când acele țări au fost lovite de catastrofe naturale.

Liderilor și angajaților ONU ar trebui să le fie rușine

Trebuie să fii extrem de depravat pentru a publica asemenea acuzații scandaloase - fără absolut nici o probă, cu excepția unor insinuări calomnioase - și a acuza fără ezitare Israelul de genocid și înfometare sistematică a populației din Gaza. Aceste acuzații false sunt concepute pentru a-i păta reputația unei țări care ar putea fi cu adevărat cea mai morală și caritabilă din lume.

Cum minte Hamas. ONU, nevoit să taie 50% din estimarea morților

Națiunilor Unite ar trebui să le fie rușine pentru promovarea unei asemenea calomnii izvorâte din îngustimea minții proprii, prejudecăți alimentate de ură și nevoia deșănțată de a ponegri poporul evreu și statul care a fost înființat pentru a-i fi patrie poporului ales, celor supuși de-a lungul istoriei disprețului și batjocurii doar pentru că erau cine erau.

Cum ar putea crede cineva că această situație nu e provocată de gelozia și meschinăria derivate din ostilitatea furioasă a celor care nu se trag din Abraham, Isaac și Iacob? Acesta e miezul conflictului și întreaga furie care a fost dezlănțuită, mai cu seamă în decursul ultimului an, e produsul secundar al acestei uri nețărmurite.

Complicitatea ONU cu teroriștii palestinieni

Nimic din toate acestea nu e nou. Ideea că eliminarea evreilor va face lumea mai bună pare să fie o eroare larg răspândită, comisă iarăși și iarăși de-a lungul întregii istorii. Ironia face ca o lume fără evrei să-i condamne pe toți ceilalți la pierzanie, întrucât omenirea ar fi atunci lipsită de numeroasele progrese și descoperiri pe care le datorează evreilor, pentru a nu mai pomeni de rolurile spirituale și morale pe care au fost ei destinați să le împlinească.

Un articol din 18 septembrie din Jewish News Syndicate relata că o „rezoluție redactată de palestinieni a fost adoptată de Adunarea Generală a ONU, stipulând că Orașul Vechi din Ierusalim, plus Iudeea și Samaria [altă denumire pentru Cisiordania - n.trad.], trebuie să fie Judenrein (golite de evrei) în cel mult un an”.

ONU s-a trezit în sfârșit și admite că Hamas a comis crime

Nimic bun nu poate ieși din eliminarea poporului ales de Dumnezeu, însă aceasta e direcția pe care a adoptat-o ONU, care joacă jocul extrem de periculos al învinovățirii evreilor pentru tot ce nu merge bine. În loc să îndrepte cu onestitate arătătorul spre Hamas, o grupare teroristă monstruoasă, parcă posedată de demoni.

Din contră, ONU pare să se simtă îndreptățită în complicitatea ei, ascunzând și negând răul atât de evident văzului tuturor, pretinzând că Hamas ar fi victima unei agresiuni evreiești.

De ce protejează ONU Hamas? E simplu, pentru că urăște evreii.

Și totuși, cum se poate prezenta ONU în fața lumii pretinzând că ar fi ceva bun sau de încredere? ONU nu e nimic mai mult decât o colecție de indivizi lipsiți de orice moralitate, onestitate și viziune limpede. Ei nu au nici un drept de a susține că sunt partizanii păcii ori adevărului din moment ce opțiunea lor e să protejeze Hamas.

Dacă nu pot fi sinceri și expliciți în privința motivelor și manevrelor proprii, atunci cel puțin le putem expune noi duplicitatea cu care ajută o organizație teroristă notorie să-și continue lupta împotriva întregii omeniri.

(Articol de Cookie Schwaeber-Issan, Jerusalem Post; Traducere: Andrei Suba, RADOR RADIO ROMÂNIA)