Toate ONG-urile care oferă servicii sociale vor fi sever afectate de modificările fiscale, a declarat pentru RFI Ana Dragu. Este un puternic semnal de alarmă că pe fondul modificărilor fiscale mai multe ONG-uri rămân fără surse de finanțare.
ANAF a înăsprit condițiilor de depunere a formularelor 230. Efectele vor fi devastatoare pentru numeroase ONG-uri din țară, singurele care se ocupa de terapia acestor copii, atrage atenția Ana Dragu.
“Sunt câteva modificări la Codul Fiscal: faptul că firmele mici și mijlocii care sprijineau activitatea ONG-urilor nu mai pot sponsoriza, adică nu mai au facilitatea de a li se deduce din impozit sponsorizările pe care ei le direcționează către ONG-uri, apoi înăsprirera condițiilor de depunere a formularelor 230 prin care cetățenii pot redirecționa 2 la sută din impozitul pe venit către o fundație sau o asociație. Cele două cumulate ne distrug principalele surse de venit…. Noi avem în centru 60 de copii, dar situația nu e dramatică doar la Bistrița. În toată țara sunt asociații de părinți care au înființat centre de terapie, care sunt împrăștiate în toată țara și reunite într-o Federație".
Noi am făcut adrese catre ANAF la nivel de Federație în care prezentăm impactul acestor măsuri, am avut discuții la ministere, dar fără niciun effect. Situația e dramatică. Practic n-o să mai avem surse de finanțare", a mai declarat Ana Dragu pentru RFI.