OMUL SĂPTĂMÂNII: Nae Caranfil: „Să vezi un film românesc este un act patriotic!“

OMUL SĂPTĂMÂNII: Nae Caranfil: „Să vezi un film românesc este un act patriotic!“

Regizorul Nae Caranfil a scris scenariul filmului „Restul e tăcere“ încă din 1989, însă pelicula a ieşit pe marile ecrane în luna martie 2008. Bugetul folosit la realizarea filmului a fost unul record, de 2,5 milioane de euro.

EVZ: „Dramedie“ romantică, film de autor, comedie de epocă - în ce concept ar încăpea „Restul e tăcere“? Nae Caranfil: Toate la un loc, dar cel mai simplu în conceptul de „un film de Nae Caranfil“.

Cât din istoria adevărată a realizării „Independenţ ei României“, în 1911, se regăseşte şi în film? Eroii sunt inspiraţi din realitate, o bună parte din episoade sunt autentice; dar există, evident, o muncă de restructurare şi îmbogăţire a materialului brut. Am inventat situaţii şi conflicte care să servească temei filmului, adică relaţia dificilă dintre talent şi bani.

E un film pentru public. Vă aşteptaţi să vină cel puţin la fel de mulţi spectatori ca la „Filantropica“? Nu ştiu. Tot ce pot să fac e să recomand celor interesaţi de filmul meu să-l vadă într-o sală de cinema. Oricât de tentaţi ar fi să-l savureze acasă şi din fotoliu, sfatul meu e să-şi înfrângă inerţia şi să se aşeze în faţa unui ecran-gigant. Este genul de peliculă care trăieşte pentru marele ecran, în faţa unui public viu, şi garantez că experienţa în aceste condiţii e incomparabilă cu o siesta la televizor sau cu o vizionare pe computer. Nemaivorbind că a merge să vezi un film românesc într-o sală de cinema este, astăzi, un act patriotic!

Ne puteți urmări și pe Google News