În România, dacă auzi cuvântul pantofar te gândești la un nene care repară pantofi, care le pune tocuri. Victor Vulpe nu este un simplu pantofar. El le dă viață, îi creează de la zero. Acesta a povestit, pentru EVZ, cum a ajuns, de la un licențiat în pedagogia artei, să lucreze cu piele de 25 de ani, iar de 15 ani creează încălțăminte de lux.

Victor are 43 de ani și a ajuns să facă pantofi pentru că cineva i-ar fi zis că este ușor. „M-a mințit în față, dar vraja m-a prins”, povestește el, adăugând că „după prima pereche care a fost o catastrofă, am decis că neaparat trebuie să o încerc pe a doua. Și tot așa. Acum nu înțeleg de ce nu fac toți oamenii de pe pământ pantofi. Mi se pare cea mai fabuloasă meserie dintre toate. Și cea mai prov o c a t o a r e . Plină de capcane și de bucurii și de satisfacții de toate naturile posibile. E agonie și extaz. Progresul a fost natural. Am început cu gențille. Pantofii nu au fost ceva programat. Nu m-am gândit să ajung aici, dar fiind imens domeniul, nu am destul o viață să îl cunosc în întregime. De asta sunt sigur. Și de asta e interesant”.

Pantofii care se încalță invers

Prima pereche de pantofi pe care a realizat-o Vulpe e o ciudățenie. E vorba de unii care se pot încălța și invers, stângul în dreptul, fără nicio problemă, fiind perfect comozi. Ideali pentru a doua zi după o beție furtunoasă, de exemplu. „Prima pereche a fost doar pentru mine, un experiment ciudat. A fost direct o nebunie să fac pantofi care se pot încălța și cu stângul în dreptul. Acum îi consider un rateu. Dar au deschis cărări”, mărturisește acesta. Victor are perechea aceasta și acum și, recunoaște, nu a mai construit modelul pentru nimeni altcineva. În schimb a avansat și a ajuns să încalțe, cu pantofi de lux, personalități și clienți celebri: de la artiști plastici cu cotă mare în străinătate, la oameni de afaceri cu milioane de euro în conturi, manageri expați sau oameni pasionați.

„E ca la Cenușăreasa”

Un pantof de lux nu se naște în mintea unui artist pantofar, ci în mintea acestuia și a clientului său, mai întâi. Un pantof de lux, explică Victor Vulpe, se face în minimum șase luni. „Mai întâi se discută, detaliat. Apoi se desenează. Clientul merge la probe ca la croitor, de minimum trei ori pe durata procesului. Prima dată pentru măsuri, apoi pentru a verifica cât de bine e făcut calapodul, apoi la proba finală. Fiecare detaliu e stabilit cu clientul, iar asta înseamnă un calapod - un model - o pereche de pantofi. Niciun alt client nu va putea încălța respectiva pereche. Nu o să i se potrivească, în mod sigur. Ea e făcută pentru o unică persoană. E ca la Cenușăreasa”, spune Victor Vulpe.

Din piele de vițel, „cu mijloc de scripcă”

Victor Vulpe a creat pentru un concurs din Londra un pantof „poezie”, realizat din piele de vițel cu „mijloc de scripcă” și cu blacheu de alamă în vârf, cu zeci de cuie microscopice, tot de alamă, în toc. Pantoful are medalion de perforații în vârf și o montură sublimă, păstrând perforațiile, pe părțile laterale, care coboară, sinuos, spre talpă. Aceasta i-a dat pe spate pe membrii juriului, dar și pe ceilalți concurenți. Artistul a făcut totul singur, manual, în atelierul lui de la Covaci, o localitate din apropierea Timișoarei. A tăiat alama pentru blacheu cu mâna lui, fără să folosească nimic electric. Tocul l-a construit din mai multe straturi de piele suprapuse.

Gândit și desenat într-o lună

„O lună m-am gândit la acest pantof. M-am gândit și l-am desenat. Apoi am lucrat o lună și jumătate la confecționarea lui. Ceea ce contează e manualitatea, capacitatea de a lucra la „rece”, cu ustensile tradiționale, fără curent electric. Pantoful l-am construit singur”, povestește artistul. Trebuie spus că, în lume, sunt foarte puțini oameni care stăpânesc toate cele peste 200 de operații de care e nevoie pentru a realiza un pantof. De obicei se lucrează în echipă, fiecare membru își face treaba cât poate de bine, dar rezultatul nu va fi niciodată a fel de exact pentru produsul final ca și în cazul în care manufactura aparține unui singur om.

 

„Au zis că e nebunie”

„Am fost foarte bine primit la concurs. Mă aștepam la o primire rece, dar toată lumea a fost fair-play și m-au lăudat peste măsură. Bănuiesc că pentru ei apariția mea era foarte exotică. Când au văzut jurații ce am prezentat în cadrul concursului, mi-au zis că sunt nebun, pentru modul în care am realizat bucla de pe fețele laterale, spunând că multã lume nu va putea face așa ceva. Aceasta este cea mai complicată parte a pantofului. Apoi, au fost foarte impresionați de faptul că, spre deosebire de ceilalți, eu nu am o pregătire de pantofar”, a mai povestit acesta.

 

Japonezii acaparează piața

De 10 ani atenția asupra pantofului bărbătesc a crescut exponențial. Bărbații acordă mult mai multă atenție pantofului și sunt dispuși să plătească pentru asta sume care încep cu câteva sute de euro.

După zeci de ani de consumerism, astăzi, atenția asupra pantofului a revenit unde era la începutul secolului trecut în țările cu tradiție, Franța și Mare Britanie. Cei din branșă spun că italienii, unii din cei mai de referință artizani, nu mai au avântul pe care îl au, de exemplu, acum, japonezii, care au cucerit aproape toată lumea. Statistic, japonezii sunt pe primul loc ca număr al atelierelor de manufactură de încălțăminte masculină de lux. Unde găsim România în această ecuație? Aproape niciunde. Piața românească practic nu există. Momentan. Pentru că sunt câțiva pantofari artiști ce vin tare din urmă. „E greu. Furnizorii de materiale au plecat odată cu industria care, după 2008, s-a rarefiat la extrem. Eu trebuie să merg la Viena sau la Budapesta pentru o bucată de piele: dar există și lucurui frumoase în deșert”, mai explică Victor Vulpe.