Omul care a scăpat de MOARTE după ce a BĂTUT rechinul dezvăluie: "Când am mâncat prima dată, m-am simţit ca la propriul PRIVEGHI" | FOTO şi VIDEO

Omul care a scăpat de MOARTE după ce a BĂTUT rechinul dezvăluie: "Când am mâncat prima dată, m-am simţit ca la propriul PRIVEGHI" | FOTO şi VIDEO

Mick Fanning, triplu campion mondial la surf, a văzut moartea cu ochii acum două zile. Prezent la faza finală a competiţiei J-Bay Open, acesta a fost tras de pe placă de un rechin mare alb, spre stupefacţia colegilor şi a spectatorilor.

Acesta a scăpat ca prin minune cu viaţă, iar acum îşi spune povestea incredibilă. Prima zi a fost cea mai emoţionantă pentru Mick Fanning.

A fost o după-amiază nebună. Atât de multe emoţii. Multe îmbrăţişări şi zâmbete şi o grămadă de lacrimi. Am băut câteva pahare să sărbătorim şi am luat cina. A fost atât de ciudat, mă simţeam de parcă eram la propriul meu priveghi”, a spus Mick Fanning pentru o companie care se ocupă de organizarea acestor competiţii.

Acesta a mărturisit că a revăzut de nenumărate ori filmarea care l-a făcut celebru în întreaga lume. “Am urmărit-o de nenumărate ori. Mi se pare că este ireal. Ma gândesc 'Chiar mi s-a intâmplat mie asta?' Nu pot să cred că am scăpat fără să fiu rănit. Mental sunt devastat, dar o să îmi revin în timp”, a mai spus Fanning, despre clipul care a fost vizualizat de peste 13 milioane de ori pe Youtube.

 

Ne puteți urmări și pe Google News