Pe 30 octombrie s-au împlinit 5 ani de la moartea unuia dintre cei mai îndrăgiți medici de la IOB Fundeni, doctorul Cezar Motaș. Acesta a fost membru fondator al Clinicii de Chirurgie Toracică și a salvat mii de vieți de-a lungul scurtei sale vieți. Medicul s-a stins în urma unui cancer agresiv înainte să apuce să-și țină băieții gemeni în brațe. Povestea vieții lui rămâne și acum un subiect de discuție și un exemplu de urmat
Cine a pășit pe holurile sinistre ale IOB Fundeni a zărit, în fața secției de Chirurgie Toracică, un mic monument cu lumânări și flori în amintirea celui care a fost Cezar Constantin Motaș, specialist în chirurgie toracică și un profesionist desăvârșit. Pe lângă abilitățile sale extraordinare în tratarea afecțiunilor maligne, medicul dădea mereu dovadă de mărinimie prin gesturi mici, dar salvatoare pentru oamenii cu inima frântă, fie că erau bolnavi de cancer, fie că erau aparținători. Cadrele medicale cât și foștii pacienți își amintesc cum dr. Moraș le cumpăra mâncare aparținătorilor, îmbrăca în haine noi bolnavii amărâți veniți de la sate și ștergea cu propria palmă lacrimile disperării de pe obrajii celor puși în fața luptei cu cea mai de temut boală.
„În cinstea acestui om, prin grija părinților, a prietenilor și a profesorului dr. Teodor Horvat, a fost dezvelit bustul doctorului Cezar Motaș, membru fondator al Clinicii de Chirurgie Toracică IOB Fundeni, în fața blocului operator care îi poartă numele. Și pentru că pe 30 octombrie s-au împlinit 5 ani de când ne-a părăsit, la doar 42 de ani, a fost oficiată de către preotul spitalului o impresionantă slujbă de pomenire. Cuvintele sunt prea puține pentru a spune cât de prezent este încă Cezar în memoria noastră, cât de mult a însemnat pentru fiecare dintre noi, cât de mult a însemnat pentru pacienți și ce pierdere ireparabilă este pentru medicina românească”, au scris colegii.
Soția lui, medic și ea la IOB
Soția chirurgului lucrează și ea la IOB, tot chirurg, și mulți își amintesc drama prin care a trecut, văzându-și soțul neputincios de această dată, în fața morții, și cum ea s-a chinuit să-i aducă bebelușii să și-i vadă, în spital. „Ar fi fost cu siguranță un tată desăvârșit. Din păcate, moartea l-a răpit înainte ca viața să-i dea măcar șansa de a-și cunoaște și de a se bucura, fie si doar câteva clipe, de băieții săi gemeni, abia născuți”, au mai spus medicii de la IOB.