Peste două sute de craioveni au participat în acest sfârşit de săptămână la “Balul Vienez”, organizat de Asociaţia Craiova Capitală Culturală Europeană 2021.
Evenimentul a fost organizat pentru strângerea de fonduri necesare pentru promovarea culturii Craiovene. Pentru ca un oraş să poată fi luat în considerare ca o Capitală Culturală Europeană, aceasta trebuie să aibă 20 la sută finanţare privată. Pe lângă oameni de afaceri de prima clasă, la bal au luat parte şi politicieni, dar şi criticul de artă Jan de Maere, profesorul de arte al prințului William al Marii Britanii. “Este foarte frumos pentru că în această seară s-a organizat acest bal, pentru că toți partenerii asociației sunt invitați, este experiență frumoasă. Acest eveniment este un pic diferit decât cel de la Bruxelles. Acest eveniment este pentru toată lumea, pentru că toată lumea poate deveni partenerul asociației, la Bruxelles, evenimentul a urmărit prezentarea Craiovei în capitala Uniunii Europene. Vom mai organiza anul viitor și alte evenimente pentru ca orașul dumneavoastră să fie cunoscut și lumea să înțeleagă de ce Craiova este un candidat foarte serios pentru competiția Capitală Culturală Europeană 2021”, a declarat Jan de Maere. De asemenea, la finalul balului a avut o licitaţie. Astfel, cei prezenţi au putut să liciteze pentru patru obiecte puse la dispoziție de partenerii asociației: o colecție de instrumente de scris, o rochie a designerului Cătălin Botezatu, un costum bărbătesc și o colecție de 11 filme ale regizorului Lucian Pintilie. De asemenea, unul dintre participanți a plecat acasă cu un premiu: o excursie în valoare de 700 de dolari oferită de un club exclusivit de turism.