Conducerea Complexului Energetic Oltenia a declarat că va avea o întâlnire cu reprezentanţii minerilor care au întrerupt voluntar lucrul, nemulţumiţi de faptul că, conducerea companiei a anunțat că nu vor fi creșteri salariale, deoarece nu dispune de fonduri.
Iată comunicatul CEO:
„COMUNICAT
Ca urmare a intreruperii voluntare a lucrului in unele cariere din cadrul Societatii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinte iremediabile asupra activitatii companiei, a fost stabilita, de catre conducerea Ministerului Energiei, o intalnire intre conducerea societatii si partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, in data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea solutiilor corespunzatoare.
Avand in vedere posibilitatea producerii unor consecinte deosebit de grave asupra functionarii Sistemului Energetic National, precum si pentru desfasurarea cu rezultate optime a intalnirii stabilite, este necesara reluarea imediata a activitatii de productie.
Conducerea societatii isi manifesta totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali in vederea solutionarii problemelor aparute.
Complexul Energetic Oltenia
Str.Alexandu Ioan Cuza nr.5 Targu-Jiu, 210140, Gorj Tel: +40.253-205.401 Fax: +40.253-227.280”
Peste 700 de mineri de la CEO se află în grevă spontană. Sindicatele au cerut să se acorde o majorare salarială de 45% și vouchere de vacanță, dar conducerea a anunţat că nu dispune de sumele necesare.