Olteanu, audiat în dosarul privatizărilor strategice

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost audiat, astăzi, aproape două ore, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în calitate de martor în dosarul privatizărilor strategice.

La ieşirea din sediul DIICOT, Bogdan Olteanu nu a făcut nicio declaraţie.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, Olteanu a dat declaraţii, în calitate de martor, în acest dosar despre rolul lui în privatizările unor societăţi energetice româneşti din perioada în care acesta era ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Şi fostul ministru de Interne Vasile Blaga a fost audiat, în 15 septembrie, la Parchetul instanţei supreme, în calitate de martor în legătură cu o hotărâre de Guvern prin care s-a decis vânzarea a 8% din acţiunile Petrom către salariaţi.