CEA MAI SLABĂ CLASARE A ROMÂNIEI DIN ULTIMII 36 DE ANI. Cea de-a 29-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a încheiat ieri. România s-a clasat pe locul 17, după cea mai slabă prestaţie din ultimii 36 de ani.

România a obţinut la Jocurile Olimpice de la Beijing doar opt medalii (patru de aur, una de argint şi trei de bronz). În clasamentul general am ocupat un mincinos loc 17, pentru că ierarhia se întocmeşte strict în funcţie de medaliile de aur. Ultima ediţie la care am obţinut mai puţine medalii de aur (3) a fost acum 36 de ani, la München (1972). În ultimele şase decenii, doar de la Helsinki (1952) am venit acasă cu mai puţine medalii la total (4). EVZ încearcă să tragă concluziile Olimpiadei din China şi să vă explice de ce s-a produs această prăbuşire (anticipată) a sportului românesc.

Doar doamnele contează

Prima observaţie: dintre cele opt medalii cucerite, doar una aparţine unui bărbat: bronzul sabrerului Mihai Covaliu (care este, totodată, ultimul bărbat care a adus aur pentru România, la Sydney, în 2000). În sportul mare contăm, de ani buni, doar prin doamne şi domnişoare. La Beijing ne-au făcut fericiţi canotoarele din echipajul de 8+1, echipajul de două rame fără cârmaci, judoka Alina Dumitru, spadasina Ana Maria Brânză, echipa feminină de gimnastică (Sandra Izbaş a în special, la sol) şi, mai ales, maratonista Constantina Diţă-Tomescu. De ce această discrepanţă între sportul feminin şi cel masculin? Răspunsul e complicat, dar îl rezumă canotoarea Georgeta Andrunache, dublă medaliată la Beijing, şi cvintuplă campioană olimpică: „Noi, femeile, suntem mai ambiţioase, mai perseverente. În sportul de azi e foarte mult de muncă“.

Bărbaţii comentează La conferinţa de presă de sâmbătă, prilejuită de închiderea Casei României, Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, remarca: „În sala asta, raportul de forţe e invers decât cel din competiţii. Sunt mai mulţi bărbaţi“. Bărbaţii mai mult comentează. Aşa e. Dar nu e doar atât: toate aceste sportive au antrenori, nu antrenoare! Toate. Ajungem în punctul doi al observaţiilor, „lipsa ştiinţei sportului“, cum i-a spus Octavian Morariu. Avem prea puţini tehnicieni, prea puţini nutriţionişti, prea puţini preparatori fizici, prea puţini psihologi. După dezastrul de la Beijing, bine mascat de locul din clasament, Morariu pare hotărât să nu lase degradarea sportului românesc să se accentueze. Principalul obiectiv: înfiinţarea unei „Academii olimpice“, care să-i perfecţioneze pe cei ce urmează să-i pregătească pe sportivi. Cine e de vină?

Vinovaţi pentru situaţia în care s-a ajuns sunt destui. Pe rând: guvernanţii care au retrogradat Ministerul Sportului la rang de agenţie şi oferă un buget insuficient. Când a prezentat programul de guvernare al fostei alianţe Dreptate şi Adevăr, premierul Călin Popescu- Tăriceanu nu a pomenit cuvântul „sport“. Un an mai târziu, când echipa feminină de handbal juca finala Campionatului Mondial, zâmbea larg din tribuna de la Sankt Petersburg. Ipocrizia politicienilor nu cunoaşte nici limite, nici culoare politică. Traian Băsescu n-a ezitat nici el să se afişeze la evenimentele sportive de amploare, însă trebuie menţionat că preşedintele nu are destule pârghii pentru a îmbunătăţi starea sportului românesc.

Recompensele oferite olimpicilor de COSR au fost generoase. „Avem cele mai mari premii din lume“, spunea, pentru EVZ, Octavian Belu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, înainte de plecarea delegaţiei la Beijing. Aşa e, au fost în joc recompense mari (peste 100.000 de euro), coroborate şi cu rentele viagere care sunt oferite medaliaţilor.

Acestea nu rezolvă însă nimic. Ba, mai mult, pe termen lung, susţin specialiştii, sunt o politică falimentară. „Va veni o vreme când tot bugetul sportului se va duce pe rentele viagere. E normal să răsplătim munca unor oameni, dar e inadmisibil să nu construim baze sportive, să nu creştem juniori. Trebuie să regândim sistemul recompenselor“, avertiza o sursă anonimă din anturajul olimpicilor români. Moartea sistemului

Octavian Morariu, preşedintele COSR, admitea: „Am avut un sistem, nu-l mai avem. N-am pus nimic în loc“. În aceeaşi situaţie sunt toate statele din fostul lagăr socialist, mai puţin cele din fosta Uniune Sovietică. Şi atunci, ce urmează? Urmează Olimpiada de la Londra, din 2012, una „de tranziţie“, cum iau spus şefii sportului românesc. Peste patru ani ne aşteptăm la o zestre şi mai firavă. Lista vinovaţilor continuă cu o prezenţă aparent surprinzătoare: părinţii. „Ştiţi cine sunt foarte responsabili de situaţia actuală? Părinţii! Care preferă să nu-şi mai dea copiii la sport, uitând că minţile sănătoase n-au loc decât în corpuri sănătoase“, sublinia Morariu.

Sportul şcolar e o ruină. Învăţătorii continuă să predea educaţie fizică, deşi, teoretic, ar trebui să o facă profesori specializaţi. Învăţătorii o fac doar „dacă nu rămân în urmă la gramatică şi aritmetică“, comentează acelaşi Morariu. Elevii continuă să-şi ia scutiri de la orele de sport. Nu mai sunt parcuri, nu mai sunt locuri de joacă, nu mai sunt stadioane, nu mai sunt baze sportive. În locul lor avem malluri, parcări şi straturi de betoane care râd in soare ca macaralele pe vremuri. Buci, Flocea şi blestemul locului 4

Şi totuşi, ne-a lipsit puţin pentru a strânge mai multe medalii. Am avut mai multe locuri 4 decât la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice. Au pierdut bronzul, la mustaţă, gimnastul Marian Drăgulescu, înotătoarea Camelia Potec, trăgătorul Alin Moldoveanu, halterofilul Toni Buci, canoiştii Nicu Flocea şi Cosmin Popa.

Presa şi şefii sportului românesc sunt vinovaţi în egală măsură. În departamentele de sport, jurnaliştii de „extrafotbal“ sunt întotdeauna frustraţi. Mărturiseşte un coleg de la un ziar sportiv: „Am vrut să fac un reportaj despre sacrificiile Constanţei Burcică. E singura femeie din sportul românesc care şi-a lăsat acasă nu unul, ci doi copii, şi a urcat în barcă să lupte pentru ţara asta. Când am propus subiectul, s-a râs de mine o jumătate de oră“. Paginile se umplu de declaraţiile penibile ale unor semianalfabeţi din jurul fotbalului, iar ştirile despre ciclism ori baschet se comprimă „pe coloană“, în trei propoziţii. Consecinţa? Copiii nu mai au modele, „epoca Nadia“ s-a încheiat. Trăim în era „Iancu-Borcea-Turcu-Becali“.

Liderii din sportul românesc au făcut prea puţin pentru atragerea de fonduri private. Dintre toate federaţiile, cea de atletism a fost singura capabilă să ridice din temelii stadioane. Sub mandatul Iolandei Balaş. Care între timp a fost împinsă de la spate să se retragă.

ANALIZĂ

Dezastrul tricolorilor, pe ramuri sportive Marile dezamăgiri au venit de la gimnastică, nataţie, handbal şi canotaj, iar surpriza - de la maratonista Constantina Diţă-Tomescu. Înot. Nataţia s-a înecat la Beijing, deşi românii au dat tot ce-au avut mai bun. „Toţi şi-au îmbunătăţit recordurile personale“, remarca Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Eforturile lor sunt solitare, fiindcă în România nu există niciun bazin de înot care să poată fi catalogat „ultramodern“. Niciunul. Camelia Potec s-a antrenat în Franţa cu Phillipe Lucas. Alţi înotători s-au pregătit în SUA. Potec şi-a permis să facă asta pentru că provine dintr-o familie care stă bine financiar. Un copil sărman care vrea să facă înot, oricât de talentat ar fi, pur şi simplu n-are unde. Săritorii de la platformă n-au apă în bazine. Sar pe saltele.

Tot nataţia a mai oferit un moment ridicol: Valentin Preda n-a ştiut la ce oră e concursul şi n-a mai ajuns. Dobrescu ameninţa, voalat: „O să se discute cazul la Bucureşti, nu stricăm atmosfera aici. Noi nu putem să aducem sportivii decât până la arenă. Nu putem să-i aruncăm şi în apă“. În timpul când Preda bâjbâia în „Cubul de apă“, preşedintele federaţiei de nataţie, Viorel Păunescu, se plimba cu echipa de fotbal Steaua la Istanbul. Gimnastică. „La Atena, gimnastica a luat parcă nouă medalii. La Beijing doar două. Mă preocupă ce s-a întâmplat aici“, declara Octavian Morariu. De la Atena, România şi-a pierdut cei mai buni doi antrenori din istoria acestui sport (Belu şi Bitang), dar şi baza de selecţie s-a diminuat drastic. Actualul antrenor, Nicolae Forminte, trebuie înţeles: „Acum trei ani, România nu avea şase fete să facă o echipă“. În plus, salariile tehnicienilor de la cluburi sunt mizerabile. Handbal. Această disciplină n-a oferit decât scandal. Echipa feminină, de care se legau speranţe mari, s-a clasat pe locul 7. Zbirul Gheorghe Tadici le cataloga pe fete drept „meduze“ şi „nesimţite“, povestea, în „Gazeta sporturilor“, una dintre handbaliste. Mai mult, antrenorul-mitocan avea şi reproşuri de genul: „Ce, mă, vrei să-ţi masezi celulita şi aţa din fund?“, potrivit aceleiaşi sportive. Canotaj. Mândria sportului românesc n-a mai fost ca odinioară. Barca de 8+1 a trecut linia de sosire pe locul 3. Aurul l-au luat americancele. Aveau o medie de vâstă cu ani buni sub a noastră. Povesteşte Georgeta Andrunache: „Noi, dacă nu ne ducem la campionatele naţionale, competiţia nu se mai ţine. Suntem trei bărci în toată ţara“. Atât.

NOSTALGIE

Maricica Puică: „Era mai bine în comunism“

Fostă mare atletă a României în anii ’80, Maricica Puică s-a arătat dezamăgită de palmaresul tricolorilor de la Beijing. „Pentru noi, a fost un fiasco total în China. E un duş rece pentru conducătorii sportului românesc. Nu mai avem sportivi, fiindcă în şcoli nu se mai face sport“, ne-a declarat Puică. În vârstă de 58 de ani, Maricica Puică a obţinut medalia de aur la Olimpiada de la Los Angeles (1984), în proba de 3.000 de metri. La acea ediţie din SUA, delegaţia României şi-a pus în vitrină 20 de titluri olimpice! „Ca fostă sportivă, vă pot spune că nu se poate face deloc performanţă fără pregătire centralizată. Din punct de vedere sportiv, era mai bine în comunism decât acum. Azi, unii sportivi români vor medalii fără să se agite, ba mai au şi pretenţii. Pe vremea mea, era mai multă seriozitate. Acum, s-au desfiinţat toate bazele sportive şi s-au făcut baruri şi discoteci“. Şi Iolanda Balaş, dublă campioană olimpică la săritura în înălţime la ediţiile de la Roma (1960) şi Tokyo (1964), a tras un semnal de alarmă în legătură cu soarta sportului românesc: „Dacă sportul nu va fi prioritar pentru guvernanţi, la Olimpiada de la Londra, din 2012, ne vom clasa pe locul 40“. (Cristian Hubali)

ORGANIZARE Cele mai spectaculoase Jocuri Olimpice din istorie China a trecut cu brio examenul Jocurilor Olimpice. Cu ce preţ nu putem calcula. Câţi oameni au muncit şi în ce condiţii pentru a se ridica minunatul „Cuib de pasăre“ nu vom afla niciodată. Ce ştim e că n-au fost incidente majore, că forţele de ordine (mult supradimensionate) şi-au făcut treaba aşa cum au fost instruite. Uneori, spre disperarea Occidentului, toţi manifestanţii pro-Tibet erau luaţi pe sus. Chinezii au obţinut 100 medalii, dintre care 51 de aur. Un record. A fost o goană după aur a unui popor care numără 1,2 miliarde de oameni.

Bejingul a tras cortina peste Jocurile Olimpice în acelaşi mod în care a ridicat-o: grandios. Pentru ceremonia de închidere, desfăşurată ieri, chinezii au pus din nou în scenă un show în care au fost angrenaţi zeci de mii de oameni disciplinaţi. N-au lipsit luminile multicolore şi focurile spectaculoase de artificii. Un spectacol din care au făcut parte fotbalistul David Beckham, Jimmy Page, chitaristul fostei trupe Led Zeppelin, şi tenorul Placido Domingo.

Cursa celor 22.000 de ziarişti Drapelul olimpic i-a fost înmânat lui Boris Johnson, primarul Londrei, metropolă care va găzdui Jocurile Olimpice din 2012. Acest moment a fost urmărit cu sufletul la gură de 40.000 de britanici adunaţi în faţa unor ecrane uriaşe, instalate pe The Mall, cea mai mare arteră care duce la Palatul Buckingham.

Condiţiile oferite „oaspeţilor din străinătate“ chiar au fost excepţionale, şi ăsta nu e un text din „Scânteia“. Aşa a fost: de la hoteluri la centrele de presă şi la mijloacele de transport. Pentru cei 22.000 de jurnalişti prezenţi la Beijing, ieri s-a încheiat o infernală cursă contracronometru după informaţii şi cuvinte potrivite. Lumea trăieşte într-un regim de viteză care face ca un ziarist să fie o specie profund diferită de unul de acum douăzeci de ani. Mănâncă la fel de rar, doarme la fel de puţin, dar dă telefoane, face poze, scrie texte, totul în timp real. Omenirea se grăbeşte rău. Ea ştie unde. (Andrei Crăciun, Beijing)

2008. Show şi ordine, două noţiuni care definesc Olimpiada din China PREMIANŢII ULTIMELOR DOUĂ ZILE

Campionii de ieri

> Kamau Samuel Wansiru (Kenya) - maraton > SUA - baschet masculin > Shiming Zou (China) - box (48 kg) > Badar Enkhbat (Mongolia) - box (54 kg) >Alexei Tişcenko (Rusia) - box (60 kg) > Bakhyt Sarsekbaiev (Kazahstan) - box (69 kg) >Xiaoping Zhang (China) - box (81 kg) > Roberto Cammarelle (Italia) - box (+91) > Rusia - gimnastică ritmică > Franţa - handbal masculin > SUA - volei masculin > Ungaria - polo masculin

Campionii de sâmbătă

> Ken Wallace (Australia) - caiac-1 pe 500 metri > Spania - caiac-2 pe 500 metri (masculin) > Maxim Opalev (Rusia) - canoe-1 pe 500 metri > China - canoe-2 pe 500 metri > Inna Osipenko-Radomska (Ucraina) - caiac-1 pe 500 metri > Ungaria - caiac-2 pe 500 metri (feminin) > Julien Absalon (Franţa) - ciclism (cross-country) > Sabine Spitz (Germania) - ciclism (cross-country) > Argentina - fotbal masculin > Norvegia - handbal feminin > Rusia - înot sincron > Tia Hellebaut (Belgia) - atletism (înălţime) > Andreas Thorkildsen (Norvegia) - atletism (suliţă) > Wilfred Bungei (Kenya) - atletism (800 metri) > Nancy Jebet Langat (Kenya) - atletism (1.500 metri) > Kenenisa Bekele (Etiopia) - atletism (5.000 metri, masculin) > SUA - atletism (ştafetă 4x400 metri, feminin) > SUA - atletism (ştafetă 4x400 metri, masculin) > Coreea de Sud - baseball > SUA - baschet feminin > Somjit Jongjohor (Thailanda) - box (51 kg) > Vasil Lomacenko (Ucraina) - box (57 kg) > Felix Diaz (Republica Dominicană) - box (64 kg) > James Degale (Marea Britanie) - box (75 kg) > Rakhim Ceakhkiev (Rusia) - box (91 kg) > Matthew Mitcham (Australia) - sărituri în apă (platformă 10 metri) > Evghenia Kanaeva (Rusia) - gimnastică ritmică (individual compus) > Germania - hochei pe iarbă (masculin) > Maria del Rosario Espinoza (Mexic) - taekwondo (67 kg, feminin) > Cha Dong-min (Coreea de Sud) - taekwondo (80 kg, masculin) > Ma Lin (China) - tenis de masă (simplu, masculin) > Brazilia - volei feminin

Corespondenţă din Beijing