Olguța Vasilescu: Mă despart în opinii de Liviu Dragnea

Lia Olguţa Vasilescu vrea un miting PSD la Bucureşti. "Aici mă despart în opinii de Liviu Dragnea. A venit momentul să vorbim şi noi"

Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, precizează că este momentul ca şi PSD să iasă în stradă, susţinând în context că filialele PNL şi USR din întreaga ţară se pregătesc să aducă membri de partid în Bucureşti la protestul de duminică, din Piaţa Victoriei. La rândul său, deputatul Liviu Pleşoianu a anunţat că social-democraţii vor organiza un miting de susţinere a guvernului Grindeanu în cursul săptămânii viitoare, după ce va fi autorizat. 

"Am văzut în strada oameni care susţin instituţiile de forţă. Instituţii care vor nu doar să aplice legea, ci să facă legea! N-ar trebui să-i vedem şi pe ceilalţi? E un miting "organizat spontan" duminică. Filialele PNL şi USR din întreaga ţară se pregătesc temeinic să aducă în Bucureşti cât mai mulţi membri de partid. Numai naivii cred că politicul nu e implicat în demonstraţiile de stradă. Toţi politicienii lor sunt acolo. Eu cred că ar trebui să organizam şi noi un miting! Noi, "ciuma roşie", care aplicăm cel mai bun program de guvernare de până acum. Pentru că aici mă despart în opinii de Liviu Dragnea. A venit momentul să vorbim şi noi! Cred că trebuie să ieşim în strada! Parlamentul e sufrageria unor domni şi doamne fără locuinţă momentan şi avem senzaţia că îi deranjăm când venim dimineaţa la serviciu. Şi par şi un pic stresaţi că nu au avut unde sa facă duş", a scris ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. pe pagina sa de Facebook.

Lia Olguţa Vasilescu susţine, în mesajul postat, că tehnocraţii "s-au activat puternic" pentru a reveni la guvernare. Ministrul susţine că incendiul din Bamboo a fost o manipulare, menită să schimbe guvernul.