Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, astăzi cu puțin timp în urmă, că legea salarizării unitare va fi depusă în cursul zilei în Parlament, precizând că schimbările aduse proiectului iniţial „nu modifică substanţa legii”.
„Încă se strâng (semnături - n.r.). Nu m-a interesat foarte tare, pentru că peste o oră, din câte ştiu, se depune legea. (...) Au mai fost făcute modificări, dar nu de substanţă. Ne-au venit câteva zeci de amendamente de la parlamentari. Ne-am mai uitat peste ele, la unele am considerat că nu modifică substanţa legii şi atunci putem să le facem, dar nu sunt de esenţă, adică nu modifică esenţa legii”, a declarat Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, informează Mediafax.
Ea a precizat că, la nivel de coeficienţi, nu au fost operate modificări.
„Există un algoritm foarte clar de calcul. M-am uitat şi eu la foarte multe dintre lucrurile pe care le-au reproşat în dezbaterea publică. Mi-am dat seama că nici măcar nu au citit legea şi probabil când va veni în Parlament şi vor avea ocazia să o dezbată vor fi obligaţi să o şi citească”, a răspuns Vasilescu reproşurilor liberalilor, potrivit cărora nu există prevăzut un algoritm clar de calcul al salariului minim.