Olguţa, ÎN RĂZBOI CU ANTENELE? Ce se ascunde în spatele unei postări recente: SCĂPARE sau ATAC?

Olguţa, ÎN RĂZBOI CU ANTENELE? Ce se ascunde în spatele unei postări recente: SCĂPARE sau ATAC?

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a lansat un atac dur la adresa Antenelor, în legătură cu o știre care a fost difuzată la posturile respective de televiziune.

Într-o postare distribuită pe Facebook, Vasilescu transmite reacția unei utilizatoare a rețelei de socializare, care își exprimă nemulțumirea față de o știre apărută la televizor și care vizează cel puțin un milion de oameni din România.

Persoana nemulțumită critică știrea respectivă, susținând că „oricine lucrează în vânzări sau în transporturi știe că, deși încadrarea se face pe un salariu cât mai mic, salariile încasate se pot și tripla din comisioane”.

„Daca e sambata si nu poate fi cu ROBOR, e cu salariile minime. Doar ca se iau dupa salariile de incadrare si nu dupa salariile platite. Oricine lucreaza in vanzari sau in transporturi stie ca desi incadrarea se face pe un salariu cat mai mic, salariile incasate se pot si tripla din comisioane. Comisioanele astea sunt platite deseori legal, cu contributii, pe statul de plata, doar ca vor aparea doar la ANAF. – stiri de senzationale la A3 –

P.S. La ce criza de forta de munca e, sa muncesti pe salariul minim e o problema la tine, nu la angajator. Garantat”, a scris respectiva utilizatoare, iar ministrul Muncii i-a distribuit postarea.

Amintim că, în România, peste 1,5 milioane de angajați au salariul minim pe economie.