Olesea Stamate, fost deputat PAS, susține că a fost amenințată cu moartea în ajunul Paștelui Blajinilor
- Sanda Frunze
- 27 aprilie 2025, 17:29

Republica Moldova. Fostul deputat PAS, Olesea Stamate, vizată în scandalul privind amendamentele la Legea Amnistiei, susține că, în ajunul Paștelui Blajinilor, ea și familia ei au devenit ținta unor amenințări directe cu moartea. Stamate a publicat un mesaj video pe rețelele de socializare, însoțit de o înregistrare audio cu o amenințare primită pe telefonul său mobil.
„Adevărul nu poate fi redus la tăcere, iar încercările de intimidare vor fi sancționate! În ajunul sărbătorii Paștele Blajinilor, eu și familia mea am devenit din nou ținta unor atacuri informaționale concertate. Precum și a unor amenințări directe cu răfuială fizică și chiar cu moartea. În paralel cu lansarea unor calomnii și informații false la un post de televiziune care acționează la comanda unor interese politice, am fost supusă unei campanii de intimidare prin apeluri telefonice provenite de la diverse numere, cu mesaje amenințătoare”, a scris Stamate.
Amenințări în plină criză politică
Stamate afirmă că aceste atacuri au venit după ce a fost exclusă din PAS în urma controverselor legate de Legea Amnistiei. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a cerut public retragerea mandatului său de deputat, susținând că astfel de greșeli „nu pot fi tolerate” în partid.

Sursa foto: Arhivă/EVZ
„Cu toate acestea, doresc să subliniez că nu voi tolera niciun tip de presiune sau amenințare. Toate atacurile la adresa mea și a familiei mele vor fi documentate și sesizatede oamenii legii. Urmând să fie contestate inclusiv pe cale judiciară. Rămân ferm angajată în apărarea adevărului, în promovarea justiției și în lupta pentru o societate liberă de corupție și manipulare. Nicio tentativă de intimidare nu mă va abate de la această misiune”, a mai adăugat ea.
Legea Amnistiei, punctul de cotitură
Controversele au izbucnit după ce, printr-un amendament la Legea cu privire la amnistie, mai mulți condamnați pe viață au fost eliberați. Printre aceștia, liderul interlop Alexandru Sinigur, alias „Синий”, și Iurie Radulov, zis „Babior”. Primul a fost ulterior reținut într-un nou dosar de omor, iar al doilea ar fi fugit din țară. Ulterior, Curtea Constituțională a suspendat aplicarea prevederilor care permit comutarea pedepsei pe viață la 30 de ani.