Olafur Ragnar Grimsson, ales preşedinte al Islandei pentru al cincilea mandat consecutiv

Olafur Ragnar Grimsson, ales preşedinte al Islandei pentru al cincilea mandat consecutiv

Olafur Ragnar Grimsson a fost ales preşedinte al Islandei, obţinând un al cincilea mandat consecutiv cu 52,78 % din voturi, potrivit rezultatelor definitive.

Favorit în aceste alegeri prezidenţiale, potrivit sondajelor de opinie, Olafur Ragnar Grimsson s-a impus în faţa principalului său rival, populara jurnalistă Thora Arnorsdottir, care a însumat 33,16 % din sufragii.

Rata de participare la vot a fost de 69,2 %, a informat radioul public.

Grimsson şi-a început cariera în 1978, ca parlamentar din partea Alianţei Populare, de stânga.

El este foarte popular datorită refuzului său de a ratifica o lege ce viza folosirea banilor contribuabililor islandezi pentru a acorda despăgubiri Marii Britanii şi Olandei, ţări ale căror deponenţi au avut de suferit din cauza falimentului băncii online Icesave în 2008, anunţase în ianuarie că nu va candida pentru un al cincilea mandat.

Dar, după ce peste 30.000 de persoane au semnat o petiţie în care-i cereau să-şi reconsidere decizia, Grimsson a anunţat în martie că va candida în cele din urmă.

Grimsson, fost profesor universitar, şi-a încheiat cel de-al patrulea mandat prezidenţial, dar în realitate n-a câştigat decât două scrutinuri prezidenţiale, deoarece, în 2000 şi 2008, fiind singurul candidat, el a fost adus la putere fără scrutin.

Ne puteți urmări și pe Google News