Oglinzile Orientului: argint, perle și inspirație

Muzeul Național de Artă al Românei invită publicul să ia parte la evenimentele ce marchează finalul expoziției Oglinzile Orientului :conferința „Argint și perle în pictura orientalistă” și Un ceas pentru artă, vizită cu ghidaj gratuit.

Conferința „Argint și perle în pictura orientalistă”  are loc vineri, 23 septembrie, ora 19.00 și va fi suținută de dr. Carmen Tanasoiu, specialist în Artă Veche Românească. Călători la Constantinopol și în Asia Mica, în Balcani, nordul Africii, Persia și, uneori, până în Extremul Orient, pictorii orientaliști surprind exoticul peisajului, interioarelor și atmosferei. Punctul de plecare al conferinței îl constituie așadar atât bijuteriile expuse, cât și cele reprezentate în lucrările din expoziția Oglinzile Orientului. Se vor discuta modurile în care erau purtate, simbolistica lor, tehnica și modalitățile de realizare.

Vizita cu ghidaj gratuit, Un ceas pentru artă are loc duminică, 25 septembrie 2016, ora 12.30 și va fi susţinută de Elena Olariu (unul dintre curatorii expoziției Oglinzile Orientului), specialist în cadrul Secţiei de Arte Grafice a muzeului. Prezentarea se va axa în special pe explicarea conceptului expozițional și pe înțelegerea modului în care a fost receptată lumea orientală de artiștii plastici români. Orientul este astăzi în atenția tuturor și un astfel de eveniment muzeal se justifică în contextul istoric actual.

Pentru a participa la aceste două evenimente, este necesar sa faceți o rezervare prin e-mail la programari@art.museum.ro sau la telefon 021.314.81.19. Biletul de acces atât la conferință, cât și la Un ceas pentru artă costă 10 lei și include vizitarea expoziției Oglinzile Orientului, deschisă până pe data de 25 septembrie 2016, la parterul Galeriei Naționale.