Un judiciarist de la Poliţia Cluj-Napoca şi soţia acestuia au fost arestaţi preventiv, ieri, de autorităţile austriece. Motivul: cei doi au fost surprinşi furând haine în mai multe magazine din oraşul Wiener Neustadt.
Un ofiţer de poliţie român şi soţia acestuia au fost arestaţi preventiv, ieri, în Austria, după ce au fost surprinşi furând haine, în mai multe magazine din oraşul Wiener Neustadt. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a fost informat despre acest caz abia aseară, de ataşatul de Interne la Viena. Surse din minister au precizat că inspectorul Liviu Terec- Popa, în vârstă de 35 de ani, judiciarist la Poliţia Municipiului Cluj-Napoca, şi soţia sa, Corina Terec-Popa, economist, au fost puşi sub acuzare pentru furt calificat. Autorităţile austriece susţin că ar fi fost surprinşi sustrăgând diverse obiecte de vestimentaţie, de camerele de supraveghere ale mai multor magazine din oraş. „Este un gest incalificabil pentru un poliţist!“ Ministrul internelor, Cristian David, a dat drept sigură, aseară, demiterea ofiţerului. „Acest gest este incalificabil şi dezonorant pentru un poliţist! Cred că dezamăgirea este împărtăşită în special de ofiţerii de poliţie români, care au depus eforturi semnificative în misiunile din străinătate. Din punctul meu de vedere, nu se mai poate pune problema menţinerii sale în poliţie“, a declarat ministrul David.
Pe de altă parte, colegii şi superiorii ofiţerului clujean susţin că Liviu Terec- Popa este „un băiat bun“. Potrivit acestora, poliţistul a terminat Facultatea de Drept şi, anul trecut, după ce a susţinut un examen, a fost promovat în funcţia de inspector. „Vineri, a plecat în Austria, împreună cu soţia sa care este în concediu de maternitate. Luni am intrat în alertă, deoarece nu s-a prezentat la serviciu. L-am căutat acasă şi pe la rude, iar astăzi (marţi - n.r.) am aflat că a fost arestat“, au precizat surse din cadrul IPJ Cluj.
„Fiecare e responsabil pentru faptele sale“, a declarat, la rândul său, şeful IPJ Cluj, comisar-şef Ioan Păcurar. „În virtutea prezumţiei de nevinovăţie, autorităţile române se vor asigura că cei doi vor beneficia de respectarea drepturilor prevăzute de acordurile internaţ ionale la care România şi Austria sunt parte“, au comentat, aseară, oficialii de la Interne. Aceştia au precizat că aşteaptă mai multe informaţii de la omologii lor austrieci, deoarece, până aseară, nu primiseră decât o informare de opt rânduri.