Americanii susţin că Siria deţine stocuri nedeclarate de gaz sarin, gaz muştar  şi cianuri, situaţie care preocupă de multă vreme SUA şi aliaţii lor în regiune.

Occidentul a monitorizat situaţia acestor presupuse depozite de arme chimice, despre care se crede că sunt cele mai mari la nivel mondial, încă de la declanşarea mişcării sociale împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în urmă cu aproape 16 luni.

Părerile oficialităţilor americane sunt însă împărţite în legătură cu semnificaţia acestor transferuri. Unii se tem că Assad ar dori să folosească armamentul împotriva rebelilor sau a civililor, în timp ce alţii cred că liderul sirian încearcă să se asigure că stocurile de substanţe toxice nu vor cădea în mâna opoziţiei, notează WSJ.
Guvernul de la Damasc a negat că ar deţine arme de distrugere în masă, iar acum dezminte informaţiile privind un asemenea transfer de armament.

Siria este unul din cele opt state, printre care Israelul, ce nu au aderat la Convenţia privind interzicerea armelor chimice din 1997, motiv pentru care organizaţia internaţională însărcinată cu monitorizarea nu are dreptul de a interveni.