Oficial iranian: În spatele atacului terorist de la Burgas se află chiar Israelul

Oficial iranian: În spatele atacului terorist de la Burgas se află chiar Israelul

Emisarul Iranului la Naţiunile Unite, Mohammad Khazaee, a declarat că în spatele atacului terorist de la Burgas, din Bulgaria, din 18 iulie, împotriva unui autocar plin cu turişti israelieni, se află chiar Israelul.

"O astfel de operaţiune teroristă nu putea fi plănuită şi executată decât de acelaşi regim, a cărui scurtă istorie este plină de atacuri de terorism de stat şi asasinări, cu scopul de a-i implica pe alţii, pentru a obţine beneficii politice", a afirmat Khazaee în timpul unei dezbateri la Consiliul de Securitate al ONU, pe tema situaţiei din Orientul Mijlociu.

Atentatul din 18 iulie, comis de un kamikaze în parcarea aeroportului bulgar Burgas, împotriva unui autocar în care se aflau 40 de turişti isralieni, a provocat moartea a 5 turişti israelieni şi a şoferului bulgar, precum şi rănirea altor 30 de oameni. La scurt timp după atac, premierul israelian Brnjamin Netanyahu a condamnat acţiunea teroristă, pe care a atribuit-o Iranului, şi a promis că va răspunde cu măsuri dure, aminteşte Ria Novosti. "Este uimitor că la doar câteva minute după atac, oficialii israelieni au anunţat că Iranul este în spatele atentatului", a mai spus oficialul iranian, precizând că Teheranul nu s-ar implica niciodată "într-o astfel de acţiune demnă de dispreţ împotriva unor oameni nevinovaţi". Atacatorul era belgian? Presa bulgară de ieri relata că presupusul autor al atentatului ar fi sosit din Belgia şi ar putea fi cetăţean al acestei ţări, potrivit unei noi piste apărute în investigaţia privind atacul din Bulgaria. Informaţia a apărut în cotidianul Bulgarian Telegraph, citând surse proprii în investigarea cazului.

Totodată, mai multe agenţii de ştiri au preluat site-ul Besove din Burgas care afirmă că autopsia cadavrului presupusului terorist arată că este probabil ca bărbatul să fi fost retardat. Site-ul confirmă informaţii anterioare potrivit cărora presupusul agresor ar fi fost folosit pentru a transporta explozibilul, fără să fi fost conştient că urma să fie şi el victimă, în timp ce bomba ar fi fost detonată de la distanţă de adevăratul terorist care nu a fost încă găsit.

Ne puteți urmări și pe Google News