Ordonanța de Urgență pe educație, adoptată de Guvern pe 3 aprilie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 275 din 10 aprilie, la o săptămână de la aprobare. Actul normativ a suferit mai multe schimbări după ședința de Guvern, potrivit surselor Edupedu.ro.
Din textul OUG așa cum fusese aprobat de Executiv ar fi fost eliminat în săptămâna care s-a scurs până la publicarea în Monitorul Oficial cel mai controversat paragraf: articolul care statua că nu mai este necesară autorizația ISU/PSI de siguranță la incendiu pentru școlile de stat în procedurile de acreditare. Edupedu.ro a scris în exclusivitate despre această exceptare, care a fost confirmată la o zi după aprobarea OUG în guvern și de secretarul de stat pe preuniversitar, Florian Lixandru, pentru HotNews.ro.
Potrivit surselor Edupedu.ro, exceptarea avizului ISU la acreditarea școlilor de stat a atras discuții tensionate în cadrul PSD, mai mulți lideri social-democrați cerându-i Ecaterinei Andronescu să scoată din OUG-ul deja trecut prin guvern exceptarea avizului ISU. Discuții aprinse au fost nu doar pe tema avizului ISU din OUG-ul pe educație în forma adoptată de Guvern, dar și pe proiectul Educația ne unește – viziunea pe educație lansată de ministrul Educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, deputata Camelia Gavrilă, coordonatoarea Departamentului pentru Educație din cadrul PSD, i-ar fi reproșat săptămâna aceasta Ecaterinei Andronescu și faptul că nu a discutat anterior, la partid, nimic din proiectul legii educației pe care l-a scos în dezbatere publică.