Ofensiva prin bucătărie. Cum îi ajută kurtosul pe maghiari să obțină autonomia Ținutului Secuiesc

Ofensiva prin bucătărie. Cum îi ajută kurtosul pe maghiari să obțină autonomia Ținutului Secuiesc

Maghiarii din România au epuizat procedurile politice și diplomatice pentru obținerea autonomiei Ținutului Secuiesc și au trecut la planul B. Ei fac demersuri pe lângă Uniunea Europeană pentru a certifica marca „produs secuiesc”. Dacă autoritățile comunitare recunosc această marcă, atunci recunosc și denumirea ținutului cu același nume, cred politicienii maghiari.

„Mișcarea Produs Secuiesc este o inițiativă excelentă. A fost prezentată și la Bruxelles de experții Consiliului Județean Harghita și reprezentanții mișcării. După 2021, UE va acorda prioritate securității alimentare și producției agricole bio. În acest context, trebuie să punem accent pe dezvoltarea producției de produse locale și tradiționale și pe sprijinirea producătorilor mici și locali. Producătorii din Secuime trebuie să aibă posibilitatea de a-și promova produsele și serviciile pentru a le vinde cu un profit mai mare. Certificarea produselor alimentare asigurată de UE, cum ar fi Denumirea de Origine Protejată  sau certificatul pentru produse tradiționale, poate ajuta în acest sens. În paralel cu folosirea mai eficientă a mărcii Produs Secuiesc este necesară și elaborarea mărcii Ținutul Secuiesc”, a declarat deputatul european Iuliu Winkler.

Europarlamentarul s-a întâlnit recent la Cozmeni, județul Harghita, cu producătorii de cartofi din zonă, cu care a discutat despre oportunitățile pe care le vor avea micii producători în perspectiva reformării Politicii Agricole Comune (PAC). La discuții au participat și președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, și deputatul UDMR Korodi Attila.

Potrivit lui Winkler, Politica Agricolă Comună va fi supusă, după 2021, unui proces de decentralizare. „O serie de decizii vor intra în competența statelor membre, ceea ce înseamnă că guvernul și ministerul de resort vor avea mai multe competențe în privința programelor și criteriilor pentru finanțări. Tocmai de aceea, este foarte important ca fermierii din Ținutul Secuiesc să aibă o reprezentare puternică și la București. Guvernul, luând în considerare prioritățile stabilite de UE, poate realoca fondurile din Programul de dezvoltare rurală și pilonul I din PAC. Organizațiile profesionale ale fermierilor trebuie să-și apere interesele și să decidă care sunt prioritățile pe care UDMR să le susțină prin mijloacele sale politice”, a subliniat deputatul european.

Ne puteți urmări și pe Google News

Winkler i-a informat pe cei prezenți la discuție că, în cazul în care Brexit-ul se va produce, bugetul anual al UE va scădea cu 12-13 miliarde de euro. „Unii ar dori ca această lipsă să fie acoperită prin reducerea fondurilor destinate țărilor membre din Europa de Est la capitolul dezvoltării rurale și agricultură. Noi mergem la Bruxelles pentru a proteja interesele fermierilor noștri, și conform posibilităților să mărim subvențiile”,  a precizat candidatul UDMR la alegerile europene.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a vorbit despre importanța înregistrării mărcii ”Csíki pityóka - Cartoful de Ciuc” și despre construirea și exploatarea unor sisteme de irigare eficiente, iar deputatul Korodi Attila a fost de părere că ar trebui să fie echilibrate competențele decizionale ale UE și ale statelor membre privind reforma Politicii Agricole Comune.