N-am ştiut până acum că trebuie să parcurgi mai bine de zece kilometri ca să mergi în jurul Lacului Morii. M-am înscris într-o plimbare anunţată pe Facebook, la care au venit câteva sute de bucureşteni. E frig, bate vântul, însă dorinţa oamenilor de-a cunoaşte un colţ mai degrabă ocolit al oraşului lor primează în faţa aspectelor vremii.
La ora 12 fusese dată adunarea în parcul Crângaşi, la intrarea dinspre staţia de metrou. Suntem în ziua de 5 ianuarie. Sâmbătă. Pe Facebook, la adresa „Arhiva de Geografie”, unde fusese dat apelul pentru acţiune, răspunseseră peste 1.500 de oameni. Unii cel puţin interesaţi, alţii categorici în promisiunea de participare.
Ei bine, au venit câteva sute. Ziceai că e miting. Spontan. Se uitau trecătorii la noi, surprinşi de tabloul ad-hoc. Toate vârstele posibile s-au adunat. Bocancii sunt omniprezenţi. Şi rucsacurile. Şi căciulile. Şi mănuşile. Apare, pe la fără un sfert, un tânăr cu o geacă roşie, salutat prieteneşte de o bună parte din asistenţă. E clar că se cunosc. El e organizatorul.
Aveam să aflu după aceea că se numeşte Andrei Bergheş şi că de patru ani face tururi, şi prin Bucureşti, şi prin ţară, cu o sumedenie de pasionaţi de drumeţie după el. E absolvent de Geografie. Mă prezint. Nu e impresionat de calitatea mea de jurnalist. În fond, pentru următoarele trei ore, după estimarea lui, vom fi parteneri în această călătorie. Şi atât.
Pe insula coloanelor
Prima oprire o facem pe insula numită simplu, Lacul Morii. Aici ar fi trebuit să exulte agrementul. În schimb, ne sar în ochi doar ruinele vechilor planuri. Trecem peste o pasarelă cariată. Mare atenţie pe unde calci! Cioburile şi cutiile de bere dansează în voia lor.
Ne întâmpină o fâşie îngustă de pământ, având pe ambele laturi câte un rând de coloane, încă impunătoare prin deschiderea lor. Marcheaza ceea ce ar fi trebuit să fie debarcaderele. De bărci, de vaporaşe.
Insula se rotunjeşte, cu cât înaintăm spre centrul ei. Nu înainte de-a saluta gura, hâdă, a unei fântâni. Cică fusese proiecată să fie arteziană! În fapt, o ladă pentru gunoi! Păcat numai de onduleurile sale, dând impresia unui nufăr.
În jocul razelor soarelui vedem un chioşc, cu o cupolă zburând la vreo zece metri înălţime, sprijinită de patru stâlpi pătrăţoşi. Andrei ne avertizează să nu intrăm sub pălăria aceea. Există riscul să ne trezim cu bucăţi de tencuială în cap.
Numai depărtările sunt interesante
Ajungem, în scurt timp, pe o limbă de pământ. Andrei ne spune că, din punctul lui de vedere, acesta este cel mai interesant punct de belvedere. Imaginea panoramică ne dezvăluie, ca într-un film, Bucureştiul. De la clădirile care au pretenţia că zgârie norii, până la coşurile de fum al suburbiilor.
Recomandabil e să te uiţi numai în depărtare. Dacă întorci capul, în spatele tău îţi dau cu tifla mormanele de moloz, de sticle goale sau alte mizerii.
Concluzie
Concluzie? Stai puţin, să mă curăţ de clisă! Zici că vin din pustiuri, de se uită lumea la mine ca la urs.
Autorităţile noastre, locale, centrale, ar face bine să se gândească la ce ar putea să reprezinte Lacul Morii pentru Bucureşti.
După câtă lume a fost azi în această plimbare, când practic nu ţi se oferă altceva decât nesfârşitul gol, e clar un lucru. Cel puţin pentru mine, călătorul.
Ar veni de o mie de ori mai mulţi oameni într-o zonă extrasă din blestemul uitării şi al gonoaielor. Redată civilizaţiei. Pe pariu?!...