Eforturile de a ţine sub control pandemia COVID-19 sunt zădărnicite de cei care încep să nu mai ţină cont de sfaturile oficiale, a declarat directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres
„Oboseala faţă de măsurile de urgenţă ameninţă câştigurile preţioase pe care le-am obţinut în combaterea virusului. Relatări despre neîncrederea în autorităţi şi teorii ale conspiraţiei alimentează mişcările împotriva distanţării fizice şi sociale'', a constatat responsabilul OMS, Hans Kluge.
„Neîncrederea, rezistenţa în faţa măsurilor, o nepăsare faţă de schimbările comportamentale pe care toţi le-am făcut pentru a limita COVID-19 ne vor reîntoarce pe drumul pe care niciunul dintre noi nu vrea să ajungă'”, atenţionează Hans Kluge.
El remarcă la cealaltă extremă şi cazuri de persoane care '„se comportă excesiv de precaut, limitându-şi interacţiunile sociale şi accesul la serviciile medicale'”.
Hans Kluge a insistat că este nevoie în continuare de vigilenţă, evocând situaţia constatată în ultima săptămână la Wuhan, în China, şi în Coreea de Sud, unde au reapărut clustere de noi cazuri de COVID-19 deşi se credea că acolo virusul dispăruse.
Conform datelor OMS, 56% din cazurile de COVID-19 confirmate la nivel global sunt în Europa, unde noul coronavirus a provocat până în prezent peste 160.000 de morţi.