Obiectul microscopic oval din interiorul meteoritului marţian Nakhla

Obiectul microscopic oval din interiorul meteoritului marţian Nakhla

O structură ciudată, asemănătoare unei celule, a fost descoperită nu demult într-un meteorit de pe Marte. Această formă de viață este asemănătoare unei celule microbiene.

Cercetătorii admit că există similitudini surprinzătoare, dar resping ideea că aceasta ar fi o dovadă a existenţei vieţii pe Planeta Roşie, potrivit space.com. Oamenii de ştiinţă au descoperit obiectul microscopic oval în interiorul meteoritului marţian Nakhla, cazut pe Pământ în Egipt, în 1911. Aspectul structurii este fioarte interesant, dar, spun specialiştii, cel mai probabil s-a format ca urmare a unor procese geologice, nu biologice.

Mai multe tehnici

Cercetătorii au explicat că nu există absolut nicio dovadă care să susţină un scenariu în care originea structurii ovoide să aibă legătură cu viaţa. Structura goală, ovoidă, are circa 80 de micrometri lungime şi 60 de micrometri lăţime.

Ne puteți urmări și pe Google News

Obiectul a fost studiat folosind mai multe tehnici, inclusiv microscopie electronică, raze X şi spectometrie de masă. Rezultatele analizelor au arătat că structura este alcătuită dintr-o argilă bogată în fier şi conţine un număr de alte minerale.

Scenariul cel mai probabil privind formarea structurii este acela că ovoidul a apărut după ce materia a pătruns într-o veziculă pre-existentă - o bulă de gaz, de exemplu - din interiorul rocii.

Nakhla, meteoritul în care a fost descoperită structura, este o bucată de rocă marţiană bine studiată de experţi, care au mai descoperit pe ea indicii privind posibilitatea existenţei vieţii pe Planeta Roşie. Cercetătorii spun că bucata de rocă s-ar fi cristalizat acum 1,3 miliarde de ani şi a trecut apoi prin două evenimente care au încălzit-o foarte tare.