Cu Moby Lens poţi face fotografii mai detaliate
Camerele smartphoneurilor şi tabletelor sunt destul de puternice, însă unii utilizatori îşi doresc şi mai mult, chiar să ajungă aproape de performanţele unor aparate profesionale. Moby Lens se pare că ar putea rezolva această problemă. Dispozitivul este de fapt un obiectiv pentru camera smartphone-ului sau tabletei. Marele avantaj al acestui accesoriu este că se poate aplica la orice model de gadget, întrucât este ca un cârlig care pur şi simplu vine peste cameră. Pe piaţă există câteva modele de obiecte create special pentru smartphone-urile Apple. Moby Lens va apărea în mai multe culori şi vor costa aproximativ 40 de euro. Cu aceste lentile veţi putea face fotografii de detaliu, pe care senzorul smartphoneurilor nu reuşeşte să le captureze. Cât de sigur este Pentru că se aplică asemenea unui cârlig, unii s-au întrebat dacă nu ar produce stricăciuni telefonulului. "Mobi Lens stă foarte fix pe dispozitiv, exact în dreptul camerei, iar materialul de prinde este moale, astfel încât nu produce niciun fel de zgârâietură gadgetului", a declarat unul dintre inventatorii acestui dispozitiv.