Zilele acestea, țara noastră se confruntă cu un val de frig foarte puternic. În unele zone, temperaturile au scăzut până la minus 23,6 grade Celsius. În aceste condiții, oamenii se pun la adăpost de frig și îngheț. E bine de știut că în astfel de situații trebuie să fim atenți și la obiectele pe care le lăsăm afară, în frig, mai ales în mașini. Mulți nu ne gândim, de cele mai multe ori, dar anumite bunuri uitate în frig se pot degrada sau pot provoca diferite stricăciuni.
În condițiile în care meteorologii anunță temperaturi foarte scăzute este bine să verificați cu atenție ce lăsați afară, în mașini, de exemplu. Aceasta deoarece multe bunuri se pot deteriora sau pot exploda și provoca stricăciuni în caz de îngheț. În cele ce urmează vă prezentăm o listă cu obiecte pe care este bine să le luați la adăpost și să nu le lăsați în mașină.
În primul rând aveți grijă la tuburile sub presiune, spray-uri, conserve ori doze cu băuturi, în special acidulate. Acestea pot exploda din cauza înghețului și pot provoca stricăiuni.
Tuburile sub presiune sau spray-uri conțin parfum sau soluții de curățat geamurile. În caz de îngheț, acestea se vor transforma în adevărate bombe. Prin înghețare, conținutul acestora își va mări volumul, ambalajele vor pocni. E drept că explozia nu va fi asemenea celei unei bombe nucleare, dar va fi suficient de puternică încât să provoace unele stricăciuni în interiorul autoturismului.
Alimentele și băuturile nu trebuie expuse la ger
De asemenea, același lucru se întâmplă și cu conservele alimentare ori cu dozele de băuturi răcoritoare, în special cele acidulate. Dacă alimentele conservate îngheață, este important să le lăsați să se dezghețe în frigider, iar nu la căldură mare. În cazul în care observați că ambalajul conservei s-a deteriorate ori prezintă urme de rugină, cel mai bine este să o aruncați, să nu consumați alimentele ca să nu riscați o toxiinfecție.
În rândul alimentelor care nu trebuie lăsate în ger se numără ouăle. Expuse la temperaturi extrem de scăzute acestea vor îngheța, iar coaja lor se va sparge. Într-o astfel de situație este recomandabil să le aruncați deoarece ar fi putut intra în contact cu bacterii.
Telefoanele și instrumentele muzicale trebuie protejate
Este bine să nu vă lăsați în ger telefoanele mobile sau alte gadgeturi. Frigul poate avea un impact asupra bateriei dispozitivelor electronice și poate deteriora procesoarele, telefoanelor, laptopurilor sau tabletelor electronice. De altfel, producătorii de asemenea dispozitive fac recomandări cu privire la intervalul de temperatură în care trebuie păstrate. Apple, de exemplu, recomandă utilizatorilor să evite să lase device-urile la temperaturi mai mici de -4°C.
Medicamente nu trebuie lăsate în frig, atunci când temperaturile scad mult sub zero grade. Unele substanțe active își pierd proprietățile din cauza frigului. Un astfel de exemplu este insulina care nu mai este la fel de eficientă dacă a înghețat.
Instrumentele muzicale pot fi, de asemenea, afectate de frig și se pot dezacorda. Instrumentele de lemn se pot contracta atunci când sunt expuse la îngheț și se pot fisura. Astfel nu vor mai putea fi folosite deoarece vor suna fals, după cum relatează Redacția.ro.