Un doctor de la Universitatea din Westminster, a oferit explicații despre modul în care se răspândesc și care ar fi cele mai bune metode prin care ne putem apăra de riscurile pe care le prezintă, informează BBC.
Astfel, Adele McCormick susține că spălatul pe mâini reprezintă una dintre cele mai bune metode pentru a împiedica transmiterea virusului. Deși un obicei de igenă aparent banal, cercetătoarea susține că lucrurile sunt mai complexe și a demonstrat cum trebuie să se spele pe mâini în mod corect fiecare persoană.
Primul pas este udarea mâinilor, apoi luăm săpunul și îl frecăm în palme până se formează un strat. După care, se freacă spatele palmelor, pe rând, apoi se freacă palmele împreună pentru a ne curăța bine între degete. Se continuă cu vârful degetelor în călușul palmei, apoi degetul mare. Din nou frecăm palmele, apoi încheieturile și spatele palmelor din nou
După ce acești pași au fost respectați, mâinile se clătesc de săpun, după care trebuie utilizat un prosop de hârtie pentru a ne șterge mâinile, și folosim prosopul de hârtie pentru a închide robinetul - astfel, împiedicăm contaminarea de pe robinet.
La final, aruncăm prosopul de hârtie la gunoi.
Adele McCormick arată în încheiere, sub lumina ultravioletă, că nu există bacterii pe mâinile sale după o spălare corectă, scrie BBC.