Obama, vizită supriză în Afganistan. Președintele SUA promite că va pune punct războiului

Obama, vizită supriză în Afganistan. Președintele SUA promite că va pune punct războiului

Președintele american Barack Obama, sosit ieri într-o vizită surpriză în Afganistan, a semnat un parteneriat strategic cu regimul de la Kabul, la un an de la uciderea lui Osama ben Laden. ”Trebuie să ne terminăm treaba”, a spus Obama. La cîteva ore după plecarea lui Obama, mai multe atentate au avut loc la Kabul, soldate cu șapte morți. Talibanii au revendicat atacurile teroriste.

Acordul strategic semnat între Washington și Kabul stabilește cadrul relațiilor dintre SUA și partenerul său afgan după părăsirea Afganistanului de către trupele americane în 2014. Această foaie de parcurs, care are mai mult o valoare simbolică decât substanțială și a fost negociată luni de zile, confirmă angajamentul SUA de a preda armatei afgane responsabilitate securității țării. Washingtonul se angajează, de asemenea, să-i ajute pe afgani încă zece după terminarea mandatului forței americane, conferindu-le statutul de ”aliat” major. Textul semnat la Kabul nu conține însă niciun angajament precis referitor la trupele din teren sau la ajutorul financiar. ”Știu că numeroși americani s-au săturat de acest conflict. Nu voi lăsa niciun american în pericol nici măcar o zi în plus față de cât este necesar pentru securitatea noastră națională. Dar trebuie să terminăm munca pe care noi am început-o în Afganistan și să punem punct acestui război într-un mod responsabil”, a spus Obama. 20.000 de militari retrași până sfârșitul verii Peste 20.000 de militari americani vor părăsi Afganistanul până la sfârşitul verii, a asigurat Obama.

”Anul trecut, am retras 10.000 de trupe din Afganistan. Alte 23.000 vor pleca până la sfârşitul verii. După aceea, reducerile vor continua într-un ritm constant, iar militarii vor continua să se întoarcă acasă”, a explicat liderul de la Casa Albă. Acordul de parteneriat americano-afgan pare un document cadru care urmează să fie discutat la finele lunii mai, la Chicago, cu ocazia summitului NATO. După 10 ani de conflict, Washingtonul are desfășurați în prezent 87.000 de militari dintre cei 130.000 ai misiunii NATO din Afganistan.

Ne puteți urmări și pe Google News