Obama se detaşează net de Romney în sondaje în Florida şi Ohio, state-cheie

Obama se detaşează net de Romney în sondaje în Florida şi Ohio, state-cheie

Candidatul democrat Barack Obama se detaşează net, într-un sondaj publicat miercuri, de adversarul său republican Mitt Romney, în cele două state americane considerate cele mai importante în alegerile prezidenţiale de la 6 noiembrie, Florida şi Ohio.

Ambii candidaţi se aflau miercuri în campanie în Ohio unde, în istoria recentă, niciun republican nu a ajuns la Casa Albă fără să câştige în acest stat.

Cu aproape şase săptămâni înainte de scrutin, un sondaj realizat de New York Times, CBS şi Universitatea Quinnipiac relevă că Romney nu ar fi ales decât de 43% din alegătorii din Ohio, în timp ce preşedintele în exerciţiu ar câştiga 53% dintre sufragii.

Obama, care spre deosebire de adversarul său s-a bucurat de o creştere în sondaje după convenţia naţională a partidului său de la începutul lui septembrie, ar obţine acelaşi procent de 53% în Florida (sud-est), în timp ce candidatul republican este creditat cu 44% din intenţiile de vot în acest stat care a decis rezultatul alegerilor în 2000, potrivit aceluiaşi sondaj, citat de AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News

Precedentul sondaj, de la sfârşitul lunii august, arăta un avans de şase puncte al preşedintelui american Barack Obama în statul Ohio (50%-44%) şi de trei puncte în statul Florida (49%-46%), cifre care se aflau în marja de eroare, contrar celor publicate miercuri.

Scrutiul prezidenţial din SUA se desfăşoară stat cu stat, conform unui sistem de vot universal indirect, care dă o importanţă disproporţionată unui număr de 12 state ce ar putea, teoretic, să încline balanţa dintr-o parte în alta. Aşadar, candidaţii îşi concentrează turneele şi ofensivele publicitare în aceste state-cheie.

În 2008, Obama a câştigat în Ohio şi Florida, asigurându-şi o victorie uşoară la nivel naţional asupra adversarului său de la acel moment, John McCain.