Obama către Kim Jong-Un: “Suntem pregătiţi”

Obama către Kim Jong-Un: “Suntem pregătiţi”

Președintele american, Barack Obama, a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să angajeze dialogul cu Coreea de Nord, dacă această țară renunță la arma nucleară.

"Suntem pregătiți (...) să angajăm dialogul cu țările cu care avem o istorie conflictuală, dar Kim Jong-Un (numărul unu al regimului nord-coreean) trebuie să înțeleagă că nu va putea reuși dezvoltarea economică atât timp cât are privirea îndreptată spre armele nucleare", a declarat Barack Obama. Liderul administrației americane a făcut aceste afirmații în cursul unei conferințe de presă, desfășurată în comun la Casa Albă cu președinta sud-coreeană, Park Geun-Hye.

"Programul balistic al lui Kim Jong-Un nu a dus la altceva decât la întărirea izolării Coreii de Nord", a mai afirmat Barack Obama.

Dacă Phenianul "arată o voință reală" de a abandona arma nucleară, "vom extinde cooperarea noastră cu Nordul", a declarat la rândul ei președinta sud-coreeană.

Kim Jong-Un "trebuie să respecte obligațiile sale într-o manieră pașnică și, ținând cont de tratamentul îngrozitor pe care guvernul (nord-coreean) îl rezervă poporului său, țările noastre vor continua să expună public abuzurile și vor cere ca autorii încălcării drepturilor omului să fie trași la răspundere", a insistat șeful statului american.

Alianța dintre SUA și Coreea de Sud este în această privință "un element central al păcii și securității" în regiune și Peninsula Coreeană, a adăugat Barack Obama. "Astăzi (vineri), președinta Park (Geun-Hye) și cu mine am reafirmat că țările noastre nu vor accepta niciodată ca RPDC (Republică Populară Democrată Coreeană) să devină un stat dotat cu arma nucleară", a spus el.

Pe de altă parte, președintele american s-a arătat favorabil unei inițiative de pace și cooperare propuse de Park Geun-Hye între Statele Unite, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Japonia, China, Rusia și Mongolia.