Obama a anunțat retragerea a 33.000 de soldați americani din Afganistan până în 2012

Obama a anunțat retragerea a 33.000 de soldați americani din Afganistan până în 2012

Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat aseară, în timpul unui discurs rostit la Casa Albă, retragerea a 10.000 de militari americani din Afganistan, în acest an, alți 23.000 urmând să fie aduși acasă până în septembrie 2012.

Acesta este ”începutul, nu sfârşitul eforturilor noastre pentru a termina acest război” , a declarat președintele american, relatează BBC online. Cu toate acestea, aproximativ 68.000 de soldați americani vor continua să rămână în Afagnistan până în 2013, dată până la care se vor asigura că forțele afgane sunt pregătite să asigure securitatea acestei țări.

Anunțul liderului de la Casa Albă intervine la aproape două luni de la eliminarea în Pakistan a liderului Al Qaida, Osama ben Laden, considerat de SUA principaulul responsabil pentru  de Afganistan atentatele din 11 septembrie 2001.

După 10 ani de la începerea intervenţiei care i-a înlăturat pe talibani în Afganistan, există motive pentru a crede că progrese pot fi făcute în discuţiile cu talibanii în vederea unei soluţionări politice a conflictului, a afirmat Obama în discursul său. El a admis însă că, în urma intervenției SUA, ”nu am făcut din Afganistan un loc mai bun”. ”Al Qaida este sub presiune mai mult decât oricând, după atacurile de la 11 septembrie. Am reușit să eliminăm jumătate din conducerea al Qaida și nu vom renunța până când nu ne vom termina treaba”, a continuat președintele SUA. ”Nicio ţară nu este mai ameninţată de prezenţa extremiştilor violenţi şi acesta este motivul pentru care vom continua să cerem Pakistanului să-şi accentueze implicarea în stabilizarea şi pacificarea acestei regiuni sfâşiate de război”, a mai spus liderul de la Casa Albă. Anunțând începerea retragerii forţelor americane începând de luna viitoare, Obama a optat pentru un calendar mai rapid decât cel preconizat de comandanţii săi aflaţi pe teren. 6000 de americani și-au pierdut viața în operațiunile militare din Afganistan și Irak, SUA cheltuind peste un miliard de dolari. Și Franța se retrage progresiv Franţa va demara un proces de ”retragere progresivă” a efectivelor sale desfăşurate în Afganistan, într-un manieră proporţională şi într-un interval de timp similar celui necesar pentru retragerea trupelor americane, a anunţat ieri și Palatul Elysee într-un comunicat, conform Agerpres. Karzai salută anunțul

Președintele afgan Hamid Karzai a salutat astăzi planul de retragere a trupelor americane, anunțat de președintele Obama. ”Considerăm că este o măsură bună pentru ei, dar și pentru Afganistan, iar noi o susținem”, a spus liderul de la Kabul. O reacție a venit și din partea talibanilor, care consideră că retragerea soldaților americani este doar ”un act simbolic”. Într-un comunicat, talibanii susțin că doar ”o retragere imediată din Afganistan a tuturor forțelor internaționale” va permite să se pună punct conflictului. Războiul de gherilă cu forțele străine se va intensifica de acum înainte, au avertizat insurgenții afgani. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/6cZOC55TWME" width="425" frameborder="0" height="349"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News