Oana Roman nu s-a gândit să fie "Burlăciţa"

Oana Roman nu s-a gândit să fie "Burlăciţa"

Zvonurile cum că vedeta va fi protagonista noii serii a emisiunii au surprins-o, dar nu exclude participarea.

La începutul lunii decembrie, "Libertatea" lansa zvonul că viitoarea Burlăciţă, eroina emisiunii cu acelaşi nume produsă şi difuzată de postul de televiziune Antena 1 şi care constă în găsirea perechii unei tinere din lumea mondenă autohtonă, o să fie Oana Roman. Ceea ce la început a părut doar un zvon fără acoperire a început să dea idei şi să aprindă imaginaţia oamenilor de televiziune. "Nu am auzit să se vorbească nimic şi nici nu ştiu să se fi făcut vreo ofertă, dar toate aceste discuţii din presă pot să dea idei producătorilor", a spus o sursă din Antena 1. "Nu m-am gândit la această posibilitate şi nici nu am primit vreo ofertă", a confirmat şi Oana Roman pentru EVZ, şi a adăugat: "cei de la Antena 2 mi-au dat o şansă extraordinară, aceea de a lucra în televiziune, au avut încredere în mine şi tot ce contează acum este contractul pe care-l am". De la sfârşitul lunii septembrie, Oana Roman moderează la Antena 2 un talk-show monden, intitulat "Incredibil!". "Sunt foarte mândră de emisiune. Îmi chem prietenii şi vorbim despre lucruri interesante şi chiar reuşesc să fac rating fără să pun întrebări indiscrete", a dezvăluit Oana. O vedetă inteligentă Primul sezon al "Burlăciţei" a debutat în iulie anul acesta şi a avut-o în postura de gazdă pe Bianca Drăguşanu. La acea vreme, Botezatu, prezentatorul emisiunii şi cel care o recomandase pe Bianca pentru show-ul TV spunea că "la ora actuală este singura care merită un statut de «Burlăciţă » şi una specială, pentru că este cea mai frumoasă apariţie din show-bizz-ul românesc, este single, este vicleană". Filmările la "Burlăciţa" n-au decurs însă cum şi-ar fi dorit designerul, iar certurile au fost frecvente. Mai mult, Botezatu a concluzionat: "Pe Bianca a năucit- o celebritatea". Singură este şi Oana Roman, care a declarat pentru EVZ că zvonurile privind măritişul nu sunt adevărate. "Nu se pune problema de vreun măritiş. Nu am nicio relaţie în acest moment", spune Oana.

Chiar dacă nu are formele apetisante ale unui sex-simbol, Oana compensează însă cu umor, inteligenţă şi nonconformism, chiar dacă "multă lume nu mă înţelege cum sunt şi mi-am făcut duşmani". "Unii mă critică, dar am trecut peste lucrurile acestea mai ales că am mulţi prieteni".

Despre alegerile ei, Oana spune că sunt "efectul perioadei grele prin care a trecut după Revoluţie şi care i-a schimbat felul de a vedea viaţa".

Ne puteți urmări și pe Google News

Zvonurile legate de "Burlăciţa" au surprins-o, iar Oana spune că "nu s-a gândit". Nu refuză categoric ideea şi, cum emisiunea se va filma în vara anului 2012 "am timp să mă hotărăsc, dacă mi se va propune, atunci".

Un alt avantaj pentru emisiune este amiciţia Oanei cu Cătălin Botezatu. "Cătălin Botezatu este un prieten foarte bun, îl cunosc de mult timp, chiar dacă anul acesta am lipsit de la ziua lui", a spus vedeta. GHINION Andreea, Adelina şi Oana, frumoase şi singure Singurătatea "le-a lovit" anul acestea pe mai multe vedete din showbiz-ul au tohton, iar unele au ales să-şi petreacă sărbătorile în familie. "Sărbătorile le voi petrece acasă", spune Oana Roman. Pentru că are două joburi, cea de la televiziune şi postul de PR la o companie aviatică, vedeta spune că este foarte obosită şi vrea o perioadă de pauză. "Am două job-uri solicitante, iar în vară am avut chiar trei. Când vin sărbătorile vreau să mă odihnesc, să stau cu mama şi cu familia mea". În această perioadă se va întâlni şi cu tatăl său. Alte două frumoase şi tentante vedete singure din showbiz sunt în grădina Kanal D: Andreea Mantea şi Adelina Pestriţu.

Andreea Mantea spune că va petrece Sărbătorile alături de familie, mai ales că până acum n-a găsit pe nimeni care s-o intereseze. Nici n-are cum. Cu două emisiuni la Kanal D, programul e foarte încărcat. Vedeta a mărturisit însă pentru EVZ că nici nu a întâlnit bărbatul acela special, pentru că şi-ar fi făcut timp. OCUPATĂ. Mantea nu are timp pentru dragoste Adelina îşi anunţă singurătatea pe Facebook "Pentru cei care nu cred că dorm singurică.... perna din stânga nici nu e deranjată... doar Bugs Bunny se bucură de căldura pilotei mele", a anunţat Adelina Pestriţu pe pagina de Facebook şi pentru exemplificare a postat o fotografie cu patul ei.

Şi frumoasa prezentatoare "D-Paparazzi" a mărturisit pentru EVZ că "nu este în căutare de aventuri." Oana a fost favorita lui Bote La sfârşitul primului sezon din "Burlăciţa", zvonurile o dădeau ca sigură pe Oana Zăvoranu ca viitoare protagonistă a showului, mai ales că vedeta tocmai divorţase. Nici atunci producătorii Antenei 1 nu au confirmat supoziţiile, dar Bote, bunul ei prieten, declarase: "Nu ştiu dacă Oana e propunerea, dar eu aş fi preferat-o pe ea ca prima burlăciţă". Exista însă şi un impediment. Oana cerea o sumă prea mare pentru a apărea în show. ALEGERE. Botezatu ar fi preferat-o pe Oana ca primă burlăciţă FOTO: LIBERTATEA