Oana Marica a dat lovitura. Un condamnat penal i-a oferit un Rolls Royce. Video

Oana Marica a dat lovitura, după mai multe încercări eșuate. Bunesa așa cum este cunoscută în cercurile mondene din București s-ar fi cuplat cu nimeni altul decât Mihai Tufan. Iar paparazzi EVZ au surprins momentul când omul de afaceri îi dăruiește Rolls Royce-ul lui. Practic Oana Marica se dă jos din mașina de lux și își sărută iubitul în semn de gratitudine.

Cadoul arată că între cei doi lucrurile devin din ce în ce mai serioase. Nu de alta, dar totuși, mașina costă peste 100.000 de mii de euro și ar putea fi cel mai scump cadou pe care l-a primit Bunesa, cel puțin în ultima perioadă.

A dat lovitura după încercări nereușite

Mai ales că relația cu Mititelu Jr. pe care Oana Marica și-a și asumat-o nu a fost tocmai atât de prolifică financiar. Iar cei doi s-au despărțit la fel cum s-au și cuplat, rapid și fără bătăi de cap. Dar acum, lucrurile par să se schimbe pentru Bunesă. Mihai Tufan este un om de afaceri, dar are și o condamnare penală pe care a și executat-o.

Acesta a fost acuzat în 2020 că și-a înjunghiat una dintre directoarele uneia dintre firmele sale. Practic incidentul s-ar fi întâmplat în timp ce conducea pe DN1. Femeia a reușit să deschidă ușa mașinii aflate în mers, dar era ținută de centura de siguranță. Lucrurile au fost observate de alți participanți la trafic. Astfel că oamenii i-au sărit în ajutor și directoarea a fost salvată.

Tufan este eliberat condiționat

Cert este că în cele din urmă, Mihai Tufan și-a recunoscut fapta și a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. Dintre aceștia a executat aproximativ doi și a ieșit din închisoare în 2022. Cert este că femeia înjunghiată a primit ca despăgubiri 450 de mii de euro. De altfel, omul de afaceri este vestit și pentru faptul că acum 17 ani a avut o relație de scurtă durată cu Andreea Marin.

Rămâne de văzut dacă actuala iubire cu Oana Marica va avea viitor.