Oana Lis a oferit primele reacții după ce soțul acesteia, Viorel Lis, a suferit un accident vascular cerebral. Aceasta susține că dacă nu l-ar fi dus la spital, Viorel ar fi putut paraliza sau chiar muri.
La scurt timp după ce Viorel Lis a suferit un accident vascular cerebral, Oana, soția sa, a oferit presei primele reacții, menționând că acesta a fost la un pas de moarte.
„M-am speriat rău de tot, am mers la spital. El nu voia să meargă – bolnavul nu vrea niciodată. El zicea că se duce acasă ca să se culce. Dacă mergea paraliza sau murea. E internat la Spitalul Universitar – se impune un anumit tratament în primele trei ore de la accident”, a declarat Oana Lis.
Viorel Lis s-a operat de colecist în luna noiembrie a anului 2017. Intervenția chirurgicală a fost extrem de delicată. După operația suferită, Oana Lis a făcut mărturisiri şocante despre soțul ei.
„Da, din păcate, nu s-a putut opera imediat. Vreau să vă spun că el se simte rău de mai bine de o săptămână. (…). Cred că de la durere delicra, la un moment dat, a venit în cameră şi s-a dat cu capul de dulap. (…). «Dacă mai staţi acasă, să ştiţi că face septicemie.» (…). A semnat pe propria răspundere că pleacă. (…). Nu am ştiut că este atât de gravă. A semnat pe propria răspundere că nu mai stă la spital. A fost groaznic fără el zilele astea. Durerile erau groaznice, nicio pastilă nu îşi făcea efectul. V-am spus, delira, chiar m-am speriat mult. (…). Mi-a spus doctora că i-a crescut tensiunea când era pe masa de operaţie. În sine, intervenţia a fost simplă, dar la vârsta lui a fost complicată. (…)”, a povestit Oana Lis în cadrul unei emisiuni TV.
„S-au crucit și medicii când au văzut ce am în mine. Sper să depăşesc această perioadă, nu mă simnt foarte bine. Acum, încep să obosesc destul de repede, nu mai am energie. E destul de dificil pentru mine. Uneori simt că rămân fără aer”, a declarant Viorel Lis în cadrul unui interviu acordat pentru Spynews.ro.