Oana îl avertizează pe Turcescu: "Muzica este foarte grea!"

Oana îl avertizează pe Turcescu: "Muzica este foarte grea!"

Robert Turcescu şi trupa Casa Presei vor susţine vineri primul concert în Bucureşti, la True Club. Realizatorul B1 a aflat de la iubita sa, Oana Sârbu, că e greu să faci muzică.

Rockul este dragostea jur nalistului, care a cochetat cu muzica şi în trecut. A fost chitarist la formaţia Kapela, a colaborat cu Voltaj şi a cântat de câteva ori alături de iubita sa, Oana Sârbu. La sfârşitul acestei săptămâni Robert Turcescu şi trupa Casa Presei vor susţine primul concert în Bucureşti pentru pasionaţii de rock. Vineri, 9 decembrie, ziariştii vor deveni muzicieni în toată regula şi vor urca pentru o oră pe scena de la True Club, de la ora 23.00. Moderatorul emisiunii "Sub semnul întrebării" difuzată de B1 TV şi colegii de trupă şi-au făcut debutul în urmă cu trei luni, când au lansat primul single "Ce-mi pasă mie" la emisiunea Cârcotaşilor. Au susţinut apoi un recital la Festivalul Sinaia Forever. "La Sinaia a fost uluitor. Era prima noastră ieşire în această formulă şi am cântat în faţa a 15.000 de oameni. Chiar dacă începuse să plouă, publicul nu ne-a părăsit", a povestit Turcescu. Piesele cele mai îndrăgite de public sunt "Ce-mi pasă mie!" şi "Televizorul". Pe scena de la True Club trupa va cânta numai melodii proprii. "Vom avea un recital de o oră, doar cu piese proprii. Nu cântăm cover-uri, pentru că avem idei, compunem şi avem multe lucruri de transmis prin muzică", explică el. Turcescu mai spune că cei apropiaţi îi susţin şi că, deşi membrii trupei au alte meserii şi nu se întreţin din concerte, pasiunea pentru muzică i-a făcut să investească în asta mulţi bani, timp şi muncă. "Oana are o vorbă, pe care mi-a spus-o la câteva luni după ce ne-am cunoscut: «Dragul meu, muzica este foarte grea». Trebuie să recunosc că este nevoie să exersezi şi să înveţi foarte mult pentru a te ridica la un nivel de profesionalism. Dar, adaug eu, muzica e foarte frumoasă. Este ceva ce te ţine pe viaţă". A doua zi, sâmbătă, Casa Presei va porni spre Piteşti, pentru a cânta în oraşul natal al lui Turcescu, în clubul La Cetate. "Dar, adaug eu, muzica e foarte frumoasă. Este ceva ce te ţine pe viaţă." ROBERT TURCESCU, jurnalist Citiţi şi:

  • Robert Turcescu va juca într-un scurtmetraj regizat de Bobby Păunescu